ANM, avertizare de vreme severă imediată. Meteorologii au emis o nouă atenționare nowcasting, referitoare la instabilitatea atmosferică accentuată din unele zone ale țării. Chiar dacă suntem în mijlocul verii, cantitățile de pricipitații vor fi însemnate, iar fenomenele asociate – descărcări electrice, intensificări ale vântului, grindină – nu vor lipsi.
Codul galben emis de Administrația Națională de Meteorologie este valabil pentru mai multe județe.
În intervalul menționat, în Crișana, cea mai mare parte a Munteniei și a Transilvaniei, precum și zonele de munte vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat grindină. Cantitățile de apă vor depăși 20…25 l/mp și, pe arii restrânse, chiar 40…50 l/mp.
Fenomene vizate: perioade cu instabilitate atmosferică accentuată.