ANM, avertisment de caniculă severă în România. Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo referitoare la starea vremii în următoarele două zile. Este vorba despre un val deșertic maghrebian care va afecta și țara noastră.
Administrația Națională de Meteorologie avertizează că disconfortul termic va fi accentuat. Interval de valabilitate – 25 iunie, ora 11.00 – – 27 iunie, ora 20. Conform avertismentului ANM, vremea va fi călduroasă, iar disconfortul termic accentuat după-amiaza, atunci când pe arii relativ extinse în zonele de câmpie și podiș indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și depăși ușor pragul critic de 80 de unități. Vremea va deveni caniculară miercuri (26 iunie) în Câmpia de Vest, iar joi (27 iunie) în zonele joase de relief.
Din Marea Britanie până în Grecia şi din Spania până în Belgia, un val de aer cald provenind din Maghreb şi Peninsula Iberică va determina o creştere a temperaturilor încă din acest weekend în ansamblul Europei, pentru a atinge valori maximale în zilele de marţi şi miercuri, posibil şi joi. Inclusiv România va fi afectată de valul maghrebian care va ajunge în Europa.
În Germania, temperaturile vor ajunge până la 37 de grade Celsius marţi, apoi 38 de grade Celsius miercuri, înainte de a începe să scadă, potrivit agenţiei Wetter Deutschland. Un cod galben a fost emis în Spania de Agenţia publică de meteorologie (AEMET) pentru duminică în mai multe provincii din nordul ţării, unde temperaturile vor depăşi pragul de 36 de grade Celsius. AEMET se aşteaptă la o vară “mai caldă decât este normal”, la fel ca în 2018, însă temperaturile ar trebui să fie mai mici în raport cu cele înregistrate în verile din 2015 şi 2017.
Deşi nu mai există dubii pentru intensitatea acestui val de caniculă, durata lui prezintă totuşi o mică doză de incertitudine: Meteo-France prognozează, pentru moment, “cel puţin cinci zile de caniculă”, începând de luni, 24 iunie, şi până vineri, 29 iunie.
Începând de marţi, specialiştii francezi se aşteaptă “la valori cuprinse între 35 şi 40 de grade (la umbră)”, potrivit unui comunicat al Meteo-France. Temperaturile vor rămâne foarte ridicate şi pe timpul nopţii: “mercurul nu va coborî în termometre sub pragul de 20 de grade Celsius în mare parte din ţară”.