Fenomene extreme se anunță, începând cu ziua de marți, 22 ianuarie! De la ora 5 dimineața, un val de ninsori va curpinde România și va dura până miercuri, ora 14:00, anunță Administrația Națională de Meteorologie (ANM).
În aceeași perioadă, în anumite regiuni vor fi și precipitații sub formă de lapoviță și ploaie, precum și polei.
Potrivit ANM, în intervalul menționat, aria ninsorilor va cuprinde treptat cea mai mare parte a țării, începând cu regiunile sud-vestice. În Munții Banatului, în Carpații Meridionali, nordul și vestul Olteniei, sudul Banatului, precum și în nord-vestul Munteniei ninsorile vor fi moderate cantitativ, iar stratul de zăpadă nou depus va fi consistent. Vântul se va intensifica în zonele montane, la început mai ales în Munții Banatului, apoi îndeosebi pe crestele Carpaților Meridionali și va avea, în general, viteze de 65…80 km/h, viscolind ninsoarea și determinând diminuarea vizibilității.