Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare cod galben de vijelii în mai multe județe din România. Avertizarea este valabilă joi, de dimineață până seara.
Potrivit ANM, în 29 de județe va fi cod galben de vijelii, iar intensificările vântului vor depăși 55-65 km/h. Avertizarea este valabilă joi, în intervalul orar 06.00 – 23.00.
Codul galben vizează județele Satu Mare, Maramureș, Sălaj, Suceava, Bistrița-Năsăud, Neamț, Harghita, Mureș, Brașov, Covasna, Prahova, Dâmbovița, Argeș, Vâlcea, Mehedinți, Gorj, Sibiu, Alba, Cluj, Bihor, Arad, Timiș, Caraș Severin, Hunedoara, Bacău, Vrancea, Buzău, Brăila și Tulcea.
La munte, vor fi rafale de 60-80 km/h. În zona înaltă, vântul va sufla tare, cu peste 90-100 km/h.
Potrivit informațiilor analizate, până acum, de meteorologii din străinătate, dar și de către cei din țara noastră, anul 2020 se anunță a fi unul care va stabili recorduri în ceea ce privește temperaturile ridicate. Dacă anul 2016 a fost declarat cel mai cald din istorie, de data aceasta este foarte posibil ca recordul să fie doborât peste doar câteva luni.
NU RATA: ANM A ANUNȚAT OFICIAL CUM VA FI VREMEA ÎN PRIMUL WEEKEND DUPĂ IEȘIREA DIN CARANTINĂ
Urmează ani în care temperaturile pot ajunge și până la 50 de grade Celsius, asta în timp ce media actuală înregistrată este de 44, 5 grade Celsius. Temperaturile vor crește, încălzirea globală își spune cuvântul, iar indiciile pe care le dețin și le analizează meteorologii converg către concluzia că ne așteaptă un an foarte călduros.
”În următorii 30 de ani am putea avea 50 de grade celsius în loc de 44,5. E vorba de cea mai mare temperatura înregistrată. Sunt indicii că anul 2020 va fi un an record. La nivelul României 2019 a fost cel mai călduros an începând din 1900, la nivel global a fost al doilea cel mai călduros, statistic vorbind, anii călduroşi vin din ce în ce mai mulţi”, a transmis meteorologul Roxana Bojariu.