ANM, anunţ bulversant! Se strică iar vremea în România. Ciclonul care a făcut prăpăd în Italia vine ca un tăvălug

Publicat: 19/05/2023 | 08:41
Vremea rea va pune din nou stăpânire pe România / Sursa foto: Pixabay

După o perioadă de vreme caldă, specifică perioadei în care ne aflăm, ANM anunţă că se vor schimba, din nou, temperaturile şi regimul precipitaţiilor. Totul, din cauza ciclonului care a făcut ravagii în Italia şi care va ajunge şi la noi în ţară, începând cu săptămâna viitoare.

Vremea se va încălzi în acest weekend la noi în ţară, când vom avea maxime de până la 28 de grade, numai că de luni, ploile torenţiale şi grindina vor reveni în forţă. Ciclonul mediteranean din Italia, în urma căruia nouă oameni au murit şi alţi 13.000 au fost evacuaţi din calea sa, va avea urmări şi asupra ţării noastre, începând cu 22 mai.

ANM anunţă că se strică vremea în România

Elena Mateescu, directorul Agenţiei Naţionale de Meteorologie ANM, a explicat în ce măsură ne va afecta ciclonul care începe să îşi piardă din intensitate în Italia, pentru că se îndreaptă către Balcani:

„Modul de manifestare al ciclonului va fi în diminuare și în zonele deja afectate, dar situații de instabilitate atmosferică mai pot fi de interes, având în vedere contextul în care s-a generat acest ciclon în Mediterană și cu activitate în mod deosebit în zona Italiei, apoi ulterior, în funcție de traiectorie, și către zona centrală a Europei. Croația încă se află sub incidența unei avertizări meteorologice de cod roșu, având în vedere intensificările de vânt cu viteze de 75 până la 110 km/h”, a spus Elena Mateescu. Directorul ANM a oferit detalii şi cu privire la prognoza meteo din perioada 20-21 mai 2023, la noi în ţară:

Se strică vremea / Sursa foto: captură ANM

Aşadar, vineri, temperaturi la scara întregii țări, între 20 până la 28 de grade, sâmbătă, de asemenea, 21-27 de grade, iar duminică același ecart al valorilor temperaturilor maxime”, a mai spus Mateescu.

Grindină şi ploi torenţiale, la noi în ţară

De luni, se schimbă „treburile”, dar şi vremea: „O ușoară răcorire în partea de sud-vest a țării, dar în majoritatea regiunilor ne apropiem de normalul termic al datei din calendar, mai ales ultima decadă a lunii mai, în țara noastră, cu maxime între 20 până la 26 de grade.

Citeşte şi:

Care sunt previziunile specialiștilor privind fenomenul meteo ce urmează să lovească România
Meteorologii AccuWeather avertizează! Un ciclon lovește România. Se anunță fenomene meteo extreme

Vorbim în același timp și de perioade de instabilitate, mai ales mâine, în special în zona de munte, dar și în partea de vest, sud și centru a țării. Izolat, cantitățile de apă pot fi mai însemnate 15-20l/metru pătrat, iar debutul săptămânii viitoare vine cu înnorări accentuate, averse în zona Carpaților Meridionali, în Oltenia, local în Muntenia și Banat. Ploile pot avea caracter de torențial și vor fi și condiții de grindină, având în vedere, așa cum spuneam, temperaturile în creștere”.

Rămâne de văzut în ce măsură vom fi afectaţi de venirea acestui ciclon, care pe continent a început, deja, să îşi piardă din intensitate. Vor exista variaţii termice, asta-i clar, dar specialiştii ANM nu se asteaptă ca la noi în ţară să aibă loc aceleaşi fenomene meteo extreme ca în Italia.