ANM a schimbat prognoza! Fenomene meteo istorice în toată România

De: T.S
Publicat: 19/04/2020 | 10:40

Începând de duminică, 19 aprilie, vremea se schimbă radical. Un nou val de aer rece va ajunge în România, iar temperaturile vor scăzute pentru această perioadă.

Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie(ANM), până marţi, în toată ţara temperaturile vor scădea accentuat.

În prima zi de Paște, în regiunile din jumătatea de nord, vremea se va răci, local chiar semnificativ, cerul va fi mai mult noros şi va ploua pe arii relativ extinse. În jumătatea sudică a ţării, vremea va fi în continuare deosebit de caldă.

Se instalează instabilitatea atmosferică

Însă, din orele amiezii instabilitatea atmosferică se va accentua treptat şi se va manifesta prin înnorări, averse de ploaie, descărcări electrice şi intensificări ale vântului, la început în sudul Transilvaniei, în zonele montane şi submontane, apoi şi în Muntenia, Dobrogea şi sudul Moldovei şi local în Banat şi Oltenia.

Pe perioade scurte de timp sau prin cumulare se vor înregistra cantităţi de apă mai însemnate, iar pe spaţii restrânse vor fi posibile vijelii şi grindină.

Temperaturile maxime se vor încadra între 12…14 grade în nordul ţării şi în jurul a 27 de grade în extremitatea de sud; minimele termice vor fi cuprinse în general între 2 şi 12 grade.

La Bucureşti, vremea va fi în continuare deosebit de caldă, cu o maximă a temperaturii aerului de 25…26 de grade. Cerul va fi variabil în prima parte a zilei, apoi însă va creşte probabilitatea pentru manifestări de instabilitate atmosferică – înnorări temporar accentuate, descărcări electrice, rafale de vânt şi averse de ploaie. Minima termică va fi de 10…11 grade.