Traversăm o perioadă care – din punct de vedere meteorologic – aduce schimbări rapide ale vremii și oferă surprize aproape în fiecare zi. Ne apropiem cu pași repezi de sfârșitul primei luni a anului 2020, iar temperaturile urcă și coboară într-un ritm amețitor, contrazicând statisticile alcătuite în funcție tot ceea ce s-a întâmplat, la nivel climateric, în anii anteriori.
Prezentă în emisiunea ”Sinteza Zilei” de la Antena 3, Elena Mateescu – directorul Administrației Naționale de Meteorologie – spune că ne putem aștepta, în continuare, la schimbări majore în ceea ce privește vremea din România, iar temperaturile pot crește peste valoare normală pentru această perioadă a aerului. Însă asta nu înseamnă că ninsorile nu își vor face apariția.
”Vom asista la la o schimbare în ceea ce privește evoluția vremii, vom avea zăpadă, nu în cantitate mare, în special în zona Carpaților Meridionali, Orientali, de asemena, în Transilvania și în Moldova, unde vorbim de precipitații mixte care să se transforme ulterior în ninsori. Vorbim de vânt, care în zona montană înaltă va atinge peste 90 km/h, va viscoli zăpada, iar la cote mai reduse și în restul regiunilor țării. După care, în weekend, mai ales vineri și sâmbătă, vom asista din nou la o încălzire a vremii, cu maxime care pot să ajungă din nou la 12, poate chiar 14 grade, o vreme deosebit de caldă pentru luna ianuarie”, a declarat Elena Mateescu, potrivit informațiilor furnizate pe site-ul antena3.ro.
Elena Mateescu spune că – până pe 17 februarie – temperaturile vor fi mai ridicate decât normalul perioadei, dar după ceea așteptăm o schimbare care se va materializa prin precipitații. Își vor face apariția ninsorile, iar temperaturile vor fi scăzute.
”Avem un câmp de presiune ridicată care este un blocaj anticiclonic și a cărui prezență, încă de la sfârșitul lunii decembrie, în Europa și în țara noastră, determină această prezență a unei vremi mult mai călduroase”, a ținut să precizeze directorul ANM.