ANM a făcut anunțul. Cum o să fie vremea în România, în următoarele două săptămâni

Publicat: 27/06/2022 | 14:19
Sursă foto: Colaj Pixabay

ANM a făcut anunțul. Meteorologii au emis estimarea evoluției valorilor termice și a precipitațiilor în perioada 27 iunie 2022 – 10 iulie 2022. Află cum va fi vremea în fiecare regiune a țării.

BANAT. Până în data de 1 iulie tendința vremii va fi de încălzire si va deveni caniculară, cu o medie a temperaturilor maxime ce se va apropia de 38 de grade. Vor fi în creștere și minimele termice, iar media lor va tinde spre 20 de grade. În zilele care vor urma valorile termice vor fi, în general, în scădere, astfel că la finalul intervalului de prognoză media maximelor va ajunge să se situeze între 28 și 30 de grade, iar a minimelor între 14 și 16 grade. Probabilitatea pentru averse va fi mai ridicată după data de 1 iulie.

CRIȘANA. Până în data de 1 iulie vremea se va încălzi, va deveni caniculară, iar media maximelor termice va ajunge să se situeze în jurul a 37 de grade. Vor crește și minimele termice, a căror medie va urca în dimineața zilei de 2 iulie până spre 19…20 de grade. În zilele următoare valorile termice vor începe să scadă, astfel că la finalul intervalului de prognoză media temperaturilor maxime se va situa în jurul valorii de 28 de grade, iar a minimelor între 13 și 15 grade. Probabilitatea pentru averse va fi mai ridicată începând cu data de 2 iulie.

Vezi și PROGNOZA METEO ACCUWEATHER PENTRU LUNA IULIE 2022! TEMPERATURI ALARMANTE ÎN ZILELE CARE URMEAZĂ. CE PREVEDE ANM

Transilvania și Maramureș, vizate de averse încă de la finalul lunii iunie 2022

TRANSILVANIA. Până spre finalul primei săptămâni vremea se va încălzi, iar din data de 29 iunie va deveni local caniculară, cu o medie a maximelor termice pe întreaga regiune de 34…35 de grade. Va crește și media minimelor termice, ce se va situa între 13 și 16 grade. În zilele care vor urma valorile termice vor scădea treptat, iar la finalul intervalului de prognoză maximele vor ajunge în medie să se situeze în jurul a 26 de grade, iar media minimelor va avea valori între 12 și 14 grade. Vor fi averse în fiecare zi, până la finalul lunii iunie, pe suprafețe mici, apoi pe arii mai extinse.

MARAMUREȘ. Până în jurul datei de 1 iulie vremea se va încălzi, iar din 29 iulie, local, va fi și caniculă, cu o medie a maximelor termice, pe întreaga regiunie, în jurul a 35 de grade. Media minimelor termice va urca de la 15 grade în prima zi, până la 17…18 grade în dimineața zilei de 2 iulie. În zilele care vor urma valorile termice vor începe să scadă treptat, iar la finalul intervalului de prognoză media maximelor termice va ajunge să se situeze între 25 și 27 de grade, iar a minimelor între 12 și 14 grade. Din data de 1 iulie vor fi averse aproape zilnic.

Citește și METEOROLOGII, AVERTISMENT ÎNGRIJORĂTOR PENTRU ROMÂNIA! URMEAZĂ CEA MAI SECETOASĂ PERIOADĂ DIN ISTORIE?!

Temperaturi ridicate în Moldova și Dobrogea

MOLDOVA. Vremea va fi călduroasă în cea mai mare parte a intervalului, local caniculară în unele zile, dar mai ales în 29 și 30 iunie, când media maximelor termice pe întreaga regiune va fi de 35…36 de grade. Ridicate vor fi și minimele termice, iar cele mai mari medii ale lor se vor atinge între 30 iunie și 3 iulie, când se vor situa între 8 și 20 de grade. Pe alocuri vor fi posibile averse aproape în fiecare zi.

DOBROGEA. Vremea va fi mai caldă decât în mod obișnuit la această dată, iar valorile termice nu vor avea variații semnificative de-a lungul intervalului de prognoză. În general, media maximelor de temperatură va oscila între 28 și 30 de grade, iar a minimelor între 19 și 21 de grade. Pe alocuri vor fi averse, cu o probabilitate mai mare în ultimele zile ale lunii iunie și din nou după data de 5 iulie.

Vezi și ALERTĂ ANM! VINE CANICULA ÎN ROMÂNIA. NE AȘTEAPTĂ TEMPERATURI DE 35 DE GRADE

Ploi torențiale în primele zile ale lunii iulie în Muntenia și Oltenia

MUNTENIA. Vremea va fi călduroasă, chiar caniculară în unele zile, pe arii mai extinse fiind în 29 și 30 iunie, precum și în 5 și 6 iulie, când maximele termice vor atinge în medie, în întreaga regiune, valori între 34 și 36 de grade. Media minimelor termice va avea oscilații, în general, între 17 și 19 grade. Pe alocuri vor fi averse, cu o probabilitate mai mare până spre finalul lunii iunie și din nou după data de 5 iulie.

OLTENIA. Vremea va fi călduroasă, chiar caniculară în unele zile, pe arii mai extinse fiind în 29 și 30 iunie, precum și în 1 iulie și în jurul datei de 6 iulie, când maximele termice vor atinge în medie, în întreaga regiune, valori între 34 și 36 de grade. Media minimelor termice va avea oscilații, în general, între 17 și 19 grade. Probabilitatea de apariție a averselor va fi mai ridicată în primele zile de prognoză, dar mai ales după data de 1 iulie.

LA MUNTE. Vremea va fi mai caldă decât în mod normal la această dată. În general, media maximelor termice va avea valori între 19 și 23 de grade, iar a minimelor între 11 și 13 grade. Vor fi averse în fiecare zi, pe arii mai extinse după data de 1 iulie.

Citește și METEOROLOGII ACCUWEATHER ANUNȚĂ O VARĂ CUM N-A MAI FOST ÎN ROMÂNIA. CE TEMPERATURI VOR FI ÎN IUNIE ȘI IULIE 2022, ÎN BUCUREȘTI

Sursă foto: Colaj Pixabay