ANM a făcut anunțul crunt pentru România: 2020 va fi cel mai canicular an din istorie. Ce temperaturi ne așteaptă în martie
20,7 grade Celsius au fost înregistrate în Antarctica, iar o astfel de temperatură a luat prin surprindere chiar și meteorologii. Procesul de încălzire globală continuă, iar previziunile pe termen mediu și lung sunt din ce în ce mai alarmante.
Specialiștii transmit că ne-am confruntat cu cea mai călduroasă lună ianuarie din ultimii 141 de ani. Bucăți imense s-au desprins din ghețarii Antarcticii – o bucată de gheaţă cât statul Malta s-a rupt din gheţarul Pine Island, spre exemplu -, iar meteorologii avertizează că anul 2020 va fi unul foarte cald. Temperatura medie în ianuarie a fost cu 0,02 grade Celsius mai ridicată ca cea înregistrată în 2016, atunci când fusese stabilit precedentul record.
„Este posibil să fie foarte cald, Deja primele două luni pentru mare parte a continentului, inclusiv zona ţării noastre, au fost luni călduroase. Și februarie va fi cu valori peste mediile ultimelor decenii”, a spus meteorologul Teodora Cumpănaşu, de la Administrația Națională de Meteorologie, potrivit stiripesurse.ro. Temperaturile vor fi ridicate și în luna martie, în România, anunță meteorologii.
„Este un record pentru orice staţie meteo de oriunde în Antarctica. Dacă te duci acolo vara, pentru că acum e vară acolo (…) temperatura nu depăşeşte, în general 0 grade Celsius. Deci o temperatură de 21 de grade Celsius e ceva important”, a spus, la CBS, climatologul Gavin Schmidt.