ANM a emis două noi avertizări de vreme severă. Temperaturile ridicale vor alterna cu ploile trecătoare
ANM a emis două noi avertizări de vreme severă. Dacă luni a fost mai răcoare, inclusiv în București, marți căldura se întoarce, iar ploile nu dispar nici ele.
Meteorogii transmit că astăzi, până la ora 21.00, local în estul, sud-estul și parțial în centrul țării vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului și condiții de grindină. În intervale scurte de timp cantitățile de apă vor depăși pe alocuri 20…30 l/mp.
Căldură și disconfort termic
Totodată, în perioada 7-11 iunie, meteorologii avertizează că ne vom confrunta cu un val de căldură care va provoca disconfort termic.
Valul de căldură se va intensifica în regiunile vestice și sud-vestice, unde va fi caniculă și disconfort termic accentuat. În restul teritoriului vremea va fi călduroasă, iar disconfortul termic va fi în creștere, îndeosebi în sud.
Prognoză specială pentru București
Marți, vremea va fi călduroasă, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va putea atinge pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi temporar noros și îndeosebi după-amiaza și seara, vor fi condiții pentru averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă va fi de 31…32 de grade, iar cea minimă de 18…19 grade.
Începând de mâine, ora 09.00 și până pe 11 iulie, vremea se va menține călduroasă, iar disconfortul termic va fi în creștere. În a doua parte a zilelor de miercuri (7 iulie) și joi (8 iulie) probabilitatea de apariție a fenomenelor specifice instabilității atmosferice (averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului) va fi ridicată.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 31 și 33 de grade, iar cele minime se vor situa între 17 și 21 de grade