Pentru Anglia a marcat Harry Kane, din penalty, în minutul 57, iar pentru Columbia a înscris Yerry Mina, în minutul 90+3.
Kane a transformat o lovitură de la 11 metri, acordată după un fault al lui Carlos Sanchez chiar asupra atacantului de la Tottenham, în timp ce Mina a adus egalarea în prelungiri, după ce a marcat cu capul după un corner.
La loviturile de departajare pentru Anglia au transformat Kane, Rashford, Trippier şi Dyer, în timp ce Henderson a ratat.
Pentru Columbia au transformat Falcao, Cuadrado, Muriel, în timp ce Uribe şi Bacca au ratat.
Astfel, Anglia reușește să ajungă în sferturile Cupei Mondiale pentru prima oară după 2006 şi totodată să câştige prima oară la loviturile de departajare, după ce a eşuat de trei ori în competiţie.
„Am fost incredibil de nervos, nu m-am mai simţit niciodată aşa. Asta şi pentru că nu am mai fost într-o asemenea situaţie. Ştiam că trebuie să marchez neapărat la penaltyuri, după ce am ratat acea lovitură de cap pe finalul prelungirilor. Este extrem de dificil să revii în meci, după ce eşti egalat în minutul 90+3. Dar noi ştiam de la început că trebuie să fim gata să luptăm şi să dăm totul timp de 120 de minute, dacă e nevoie. Am rămas la planul discutat cu antrenorul şi nu am intrat în panică. Am fost gata de penaltyuri”, a spus Dyer, cel care a executat perfect ultimul penalty care a dus Anglia în sferturile turneului final al Campionatului Mondial din Rusia.
În sferturile de finală, Anglia va evolua în compania Suediei.