Angelina Jolie, înlocuită de Brad Pitt cu fosta soție! Ipostaza pasională dintre actor și Jennifer Aniston surprinsă de paparazzi
La mai bine de un an de la anunțul divorțului dintre Angelina Jolie și Brad Pitt, presa de peste ocean a luat foc, după ce a apărut o imagine surprinsă în timpul unei întâlniri pasionale între actor și Jennifer Aniston. Potrivit tabloidul „Star”, fostul cuplu de actori Brad Pitt şi Jennifer Aniston ar fi din nou împreună datorită intermedierii unui prieten apropiat, George Clooney. Imaginea publicată însă, ar fi trucată, titrează cei de la Gossip Cop, care au venit și cu explicații.
Sub titlul “They’re back on! (n.r.: Ei sunt din nou împreună)”, cei doi actori apar pe coperta publicației „Star”, iar sub fotografia în care cei doi actori apar sărutându-se scriea: “Clooney plays matchmaker (n.r.: Clooney a acţionat ca intermediar)”. O sursă apropiată celor doi a dezvăluit revistei că fostul cuplu a început să se vadă în secret datorită prietenului lor comun George. În imagine, Brad Pitt, cu şapcă pe cap, poate fi recunoscut imediat, însă, cel al femeii blonde, văzut din spate, este greu de identificat cu Jennifer Aniston, notează ABC.
Poza a stârnit o mulțime de controverse în rândul vedetelor de la Hollywood și nu numai. Astfel, jurnaliștii de la „Gossip Cop” au făcut o cercetare și au ajuns la concluzia că: „Poza în care Jennifer Aniston și Brad Pitt «se sărută» este falsă și a fost folosită de tabloide ca să păcălească cititorii„. Mai mult, ei au oferit și explicațiile aferente acestei idei: imaginea „marii împăcări de la Hollywood” a fost editată în Photoshop, după ce au fost folosite două poze cu aceștia. Fotografia cu Brad Pitt este din 2010 și a fost surprinsă în Budapesta, iar femeia pe care o sărută în poza originală este Angelina Jolie, potrivit Gossip Cop. În plus, mâna care apare pe umărul cunoscutului actor pe coperta revistei „Star” este cea a Angelinei Jolie. Astfel, publicația care a anunțat împăcarea lui Jennifer Aniston cu Brad Pitt au manipulat restul pozei.
Iar explicațiile celor de la „Gossip Cop” nu te termină aici! Pentru a-i face pe cititori să creadă că Jennifer Aniston este cea care îl sărută pe actor, taboidul „Star” a folosit o poză cu actrița făcută înb 2009, când, de fapt, aceasta se săruta cu Jason Bateman în timp ce filmau pelicula „The Switch”. Ca să elimine amănuntele care ar fi scos la iveală că imaginea e trucată, revista a folosit un efect ca să întunece aspectul lui Jennifer Aniston și a eliminat toate dovezile lui Jason Bateman din cadru ca să vombine imaginea cu imaginea de mai sus a lui Brad Pitt.
https://www.youtube.com/watch?v=Fx_zQujsN68
Cu toate acestea însă, și revista „New Idea” este de părere că Aniston şi Pitt şi-au reluat relaţia după ce s-au întâlnit amândoi la o petrecere după gala premiilor Oscar.
“Seara lor a fost relaxată, şi-au amintit de timpul trecut şi au râs mult. A fost ca pe vremurile bune, amândoi şi-au dat seama că încă se înţeleg bine”, a spus declarat un prieten apropiat al celor doi.
Vă reamintim că luna trecută Jennifer Aniston a divorţat de Justin Theroux, iar pe reţelele de socializare au început să se speculeze asupra momentului în care cei doi foşti soţi vor face marele pas spre împăcare. Jurnaliștii de la „US Weekly” au speculat atunci că motivul divorţului sunt scrisorile de dragoste pe care Pitt i le-ar fi trimis lui Aniston şi peste care Theroux ar fi dat din întâmplare. Totuşi reprezentanta lui Aniston a respins imediat aceste informaţii
“Povestirile despre noi şi care nu pornesc de la noi sunt fictive”, declarase ea, calificând informaţiile drept “o întreagă invenţie”.
Angelina Jolie și Brad Pitt au anunțat că divorțează în toamna anului 2016
Pe 20 septembrie 2016, cei doi foști parteneri au anunțat că divorțează. După decizia-șoc, Angelina Jolie și Brad Pitt s-au luptat pentru obținerea custodiei celor șase copii ai lor. Actorul a fost acuzat că l-a abuzat pe unul dintre ei, iar acesta a fost și motivul pentru care Angelina Jolie a intentat divorț.
Angelina Jolie şi Brad Pitt au format în cuplul încă din anul 2005, când erau pe platourile de filmare de la „Domnul şi doamna Smith”. Relaţia celor doi a continuat o perioadă lungă de timp, până când, în vara anului 2014 s-au căsătorit. Angelina Jolie are împreună cu Brad Pitt șase copii – dintre care trei sunt biologici: Shiloh, Vivienne Marchelline și Knox Leon, și trei adoptaţi din diferite zone ale lumii: Maddox, Pax, și Zahara. În 2013, a fost supusă unei duble mastectomii, după ce și-a pierdut mama din cauza cancerului de sân și a șocat pe toată lumea atunci când a anunțat că s-a supus și unei operații pentru îndepărtarea ovarelor și a uterului.