Angelina Jolie şi Brad Pitt au fost un cuplu perfect atât în filme, cât şi în viaţa reală, iar dragostea lor s-a materializat într-o familie frumoasă. După doar doi ani de la căsătorie, cei doi actori au ajuns în situaţia de a împărţi nu doar o avere estimată la 400 de milioane de dolari, ci şi custodia celor 6 copii.
Brad şi Angelina au trei copii adoptaţi – Maddox, 15 ani, Pax, 13 ani, Zahara, 12 ani; şi trei biologici – Shiloh, 11 ani, şi gemenii Knox şi Vivienne, 8 ani, iar momentul despărţirii părinţilor lor a fost unul destul de dificil pentru ei, copiii cei mari fiind deja la vârsta adolescenţei.
Angelina îşi va sărbători ziua de naştere, actriţa împlineşte 42 de ani pe 4 iunie, fără Brad, care i-a fost alături în ultimii 12 ani. Conform unor apropiaţi ai vedetei, Angelina nu-şi va sărbători ziua cu fast, ca în alţi ani, ci va petrece alături de familie.
„Copiii îşi iubesc mama şi sunt conştienţi că aceasta va fi pentru ea cea mai grea aniversare de când s-a despărţit de Brad”, declara un apropiat. Tocmai de aceea, copiii au decis că Angelina merită o zi de naştere memorabilă, aşadar Pax şi Maddox, care sunt cei mai mari, au preluat conducerea şi toţi fraţii s-au apucat de treabă. Angelina va primi de la copiii ei cadouri făcute chiar de mâna lor, iar surpriza cea mai mare va fi tortul, pe care cei şase fraţi sunt hotărâţi să-l facă de la a la z chiar ei.