Angela Rusu nu a primit acceptul medicilor de a-şi micşora stomacul, motiv pentru care a apelat la un nutriţionist. Şi a reuşit să scape, până în prezent, de 17 kilograme. Motiv pentru care este foarte mândră de silueta ei.
„Am văzut analizele, dar nu mi-au spus că se bazează pe grupa de sânge. Mănânc trei mese pe zi, am început dieta pe 9 iulie şi am slăbit până acum 17 kilograme. Toată vara am avut o gentuţă termină şi îmi puneam ce aveam voie. A trebuit să respect orele de mâncare. Seara după ora 9 nu am voie să mănânc. Nu am voie să mănânc nimic între mese. Eu voiam să îmi fac operaţie de stomac. Am vorbit şi cu doamna Nicoleta Voica. M-am gâdnit şi eu să mănânc să mă mai îngraş pentru că nu m-ar fi operat. Am avut un şoc. Am zis că trebuie să fac ceva. Am avut ambiţie”, a spus Angela Rusu.
Artista a mai dezvăluit faptul că începuse să aibă probleme cu coloana şi că nu se mai simţea deloc bine în pielea ei. Angela Rusu a dezvăluit şi care sunt alimentele pe care le-a scos din meniul zilnic.
„Programul haotic şi evenimentele, nopţile nedorimite, mâncam târziu, nu sunt o gurmandă, dar nu mâncam cum trebuie. Popcorn, chipsuri, astea m-au îngrăşat. Am ajuns la un moment în care nu-mi mai păsa cum arăt, dar mi-am dat seama că nu mi-era bine. Am avut probleme cu coloana, estetic, nu mă simţeam bine, nu mă mai încăpeau costumele.
Acum mănânc de trei ori pe zi. Respect orele, ultima masă trebuie să nu fie mai târziu de 9 seara. Mănânc proteine, carne sau proteină vegetală. Dimineaţă mănânc iaurt cu fructe, la prânz mănânc peşte, fructe de mare. Nu mănânc paste, orez, pizza şi prăjituri. Ţin de patru luni regimul şi am slăbit 17 kilograme. Dacă îmi este poftă mănânc doar ceva de poftă”, a spus Angela Rusu.
Altfel, Angela Rusu îşi doreşte cu disperare un copil. A pierdut, deja, trei sarcini, însă nu renunţă la visul de a deveni într-o zi mama din nou.
“Am pierdut trei sarcini! S-a întâmplat a două săptămâni, la patru săptămâni şi ultima la opt săptămâni. Ne dorim foarte mult un copil şi muncim. Dacă o vrea Dumnezeu să fie… Ăsta e singurul lucru care ne mai lipseşte, ca să fim împliniţi şi fericiţi cu adevărat. Golul ăsta aş vrea, dacă s-ar putea, să îl umplem”, a spus Angela Rusu.