Angajații unui PECO din Vâlcea au trăit spaima vieții! Un șofer a intrat cu BMW-ul direct în benzinărie: „Erau beți, râdeau”

Publicat: 23/12/2022 | 12:59
Un șofer a intrat cu BMW-ul într-o benzinărie. Sursă foto: Captură Observator

Au trăit spaima vieții! Angajații unei benzinării din județul Vâlcea s-au „trezit” cu un BMW înăuntru. Șoferul, care se afla sub influența băuturilor alcoolice, a intrat cu viteză în stația de alimentare, provocând pagube considerabile. O angajată a stației PECO a suferit un șoc și a avut nevoie de asistența medicilor. Iată detaliile mai jos, în articol.

Angajații unei benzinării au avut parte de o adevărată „aventură” pe 22 decembrie 2022. În jurul miezului nopții, un șofer cu BMW a intrat cu autoturismul în clădirea de servicii a unei stații PECO din localitatea Orlești, județul Vâlcea. Din fericire, nu au fost victime. O angajată a benzinăriei a trăit un real șoc, a făcut un atac de panică și a avut nevoie de asistența medicilor.

Vezi și  ȘOFERUL DE 19 ANI CARE A PROVOCAT UN ACCIDENT MORTAL ÎN PETROȘANI A FOST ARESTAT. UN COPIL A MURIT, IAR ALȚI 5 SE AFLĂ ÎN SPITAL

Personalul benzinăriei, după producerea incidentului: Erau beți, râdeau”

Șoferul în vârstă de 32 de ani din Prundeni mai era acompaniat de alți doi tineri, în autoturism. Acesta consumase băuturi alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest, a fost înregistrată o alcoolemie de 0,81 mg/l în aerul pur expirat. Oamenii legii l-au dus pe șofer la spital, pentru a i se recolta probe biologice, însă tânărul de 32 de ani a refuzat. Polițiștii au dechis un dosar penal pe numele lui.

Personalul stației de alimentare a explicat faptul că cei trei tineri „erau beți, râdeau”, iar în momentul în care personalul de pe ambulanță i-a întrebat câte persoane au fost în autoturism, tinerii le-au răspuns că șapte, deși erau trei.

„Eram la masă când am văzut o mașină venind spre noi, în viteză. Vă închipuiți că ne-am speriat. Erau beți, râdeau. Când cei de la Ambulanță i-au întrebat câți au fost în mașină, au răspuns că șapte, deși erau numai trei. Mai apoi au venit cei de la Poliție și de la Descarcerare”, au relatat angajații, arată Adevarul.ro.

Citește și ȘOFERUL MICROBUZULUI IMPLICAT ÎN ACCIDENTUL DIN PAȘCANI, ÎN CARE ALEXIA A FOST GRAV RĂNITĂ, A VORBIT DESPRE TRAGEDIE: ”TOȚI RĂCNEAU”

Sursă foto: Captură video Observator