Angajații de la Petromidia acuză nereguli în companie, după ce trei dintre colegii lor și-au pierdut viața în explozie.
Mai mulți angajați și foști angajați ai Petromidia au declarat că există probleme grave în anumite secții ale rafinăriei, dar că, deși acestea sunt cunoscute la nivelul superiorilor, nu se iau măsuri pentru îndreptarea lor, potrivit Antena 3.
Angajații mai susțin că reviziile nu se fac „în mod serios”, dar și că modernizarea propriu-zisă constă, de fapt, în schimbarea unor piese, instalațiile fiind vechi, aceleași de la momentul înființării companiei. (CITEȘTE ȘI: SOȚIA BĂRBATULUI MORT ÎN EXPLOZIA DE LA PETROMIDIA ÎȘI STRIGĂ DUREREA PE FACEBOOK: ”AȘA ARATĂ IADUL”)
Cinci angajați de la Petromidia au fost răniți după explozia care a avut loc la rafinărie, iar un bărbat și-a pierdut viața pe loc. Din primele informații, se pare că o instalație a rafinăriei ar fi explodat. Procurorii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, distrugere şi vătămare corporală gravă din culpă.
Doi muncitori, de 53 şi 58 de ani, care s-au ales cu cele mai grave răni în urma exploziei au fost inițial internați la spitalul Floreasca din Bucureşti. Ulterior, Florin Cîțu a intervenit de urgență iar pacienții au fost transferați la o clinică din Germania.
Premierul a explicat că a dorit ca aceste persoane să aibă parte de cea mai bună îngrijire. Din păcate, însă, ambii angajați s-au stins din viață, în ciuda eforturilor depuse de medici. Unul dintre ei a murit în urmă cu o săptămână, iar decesul celui de-al doilea a fost anunțat în urmă cu două zile. Bilanțul deceselor, în urma exploziei, a ajuns la trei persoane.
“Dragi colaboratori, din păcate, cu regret vă confirmăm faptul că al doilea angajat Rompetrol Rafinare – transferat anterior la o unitate medicală specializată din Germania, a decedat în cursul serii trecute, în ciuda tuturor eforturilor depuse de personalul medical. Toată susținerea noastră merge către familia colegului decedat”, arată o informare a KMG International.