În 2024, anul curent, Paștele ortodox va fi sărbătorit pe data de 5 mai. Astfel, românii au dreptul la două zile libere în acea perioadă. Totuși, există angajați care nu se bucură de acest aspect. Pentru ei, este total interzis să lipsească de la locul de muncă.
Pe lângă zilele de Paște, românii sunt liber și de 1 mai. Ținând cont că anul acesta este o diferență foarte mică, între cele două sărbători, Guvernul României a oferit și o zi bonus pentru crea ”o punte”. În acest fel, românii se vor bucura de 6 zile fără muncă, începând cu 1 mai (Ziua Muncii), 2 mai (ziua bonus), 3 mai (Vinerea Mare), 5 mai (Paștele ortodox), 6 mai (a doua zi de Paște). Însă, nu toți românii vor avea parte de mini-vacanță.
Zilele libere de Paște nu sunt pentru toți românii. Există angajați care, din păcate, nu se vor bucura de mini-vacanța prevăzută anul acesta în perioada 1-6 mai. Codul Muncii prevede stabilirea unor programe de lucru adecvate prin decizie a Guvernului României în ceea ce privește angajații din unitățile sanitare și cele de alimentație publică, în scopul asigurării asistenței medicale și, respectiv, aprovizionării populației cu produse alimentare esențiale.
Schema de lucru stabilită trebuie respectată obligatoriu, iar activitatea continuă, indiferent de situațiile excepționale. Persoanele care au locuri de muncă unde activitatea nu poate fi întreruptă din cauza procesului de producție sau specificului activității nu primesc zile libere de la stat cu ocazia sărbătorilor legale, inclusiv 1 mai și Paște, potrivit articolului 141 din Codul Muncii.
Totuși, angajații care muncesc de sărbători sunt recompensați în alt fel. Ei își pot alege o altă zi liberă în decursul următoarelor 30 de zile. De asemenea, dacă persoanele care muncesc de sărbători nu își pot lua liberul echivalent, din motive întemeiate, angajatorii trebuie să le ofere un spor la salariul de bază pentru activitatea desfășurată. În astfel de cazuri, trebuie precizat că un angajat este plătit dublu pentru munca prestată.