Andrew Thirlby Hack, anchetat pentru contrabanda cu obiecte de patrimoniu. Sotul Pusei Hack risca trei ani de inchisoare!
Procurorii turci au cerut autoritatilor romane audierea lui Andrew Thirlby Hack printr-o comisie rogatorie, intr-o ancheta care vizeaza traficul cu obiecte de patrimoniu. Sotul Pusei Hack e invinuit de incalcarea legii privind protejarea proprietatii culturale nationale, alaturi de patru cetateni turci. Ancheta a demarat pe 3 februarie, cand vamesii din punctul Kapikule Edirne au gasit intr-un TIR venit din Siria 158 de obiecte orientale, decoratiuni din lemn, saci si traiste de lana tesute manual. Un expert a stabilit ca obiectele sunt protejate de lege si nu pot fi exportate. Documentele de transport atestau ca marfa apartine chiar sotului patroanei cunoscutului magazin, care detine jumatate din afacere. Hack a fost chemat de urgenta la Edirne pentru a da explicatii si i s-a pus in vedere ca risca o pedeapsa cu inchisoarea de pana la trei ani. Lasat sa plece, barbatul s-a intors in Romania si a explicat magistratilor Judecatoriei Sectorului 3 intreaga poveste. Conform marturiei sale, Pusa ar fi cumparat marfa din Dubai, pe baza a trei facturi, dar exportul s-a refacturat printr-o firma mai mare, care s-a ocupat inclusiv de transport. Din acest motiv, sustine englezul, nu poate fi tras la raspundere, cu atat mai mult cu cat a mai facut achizitii similare din India. „Nu stiu ca aceste obiecte sa fie interzise la export in Turcia si nici nu am ales eu traseul livrarii. Nu am fost de fata la vanzare, sotia mea s-a ocupat de tot”, s-a aparat Andrew Hack. A contestat decizia de divort CANCAN a dezvaluit in premiera problemele cu care se confrunta Pusa Hack. Femeia care a „imbracat” casele romanilor cu cele mai fine piese de mobilier exotic de pe tot cuprinsul Asiei s-a separat legal de sotul sau, Andrew, dupa mai bine de 20 de ani de mariaj. Actiunea a fost introdusa de catre britanic, care si-a motivat cererea prin lipsa de comunicare si afectiune. Divortul a fost pronuntat in luna aprilie, dar patroana lantului de magazine Exotique nu s-a impacat cu ideea despartirii si a contestat imediat decizia Judecatoriei Sectorului 3.