Andrew „Cobra” Tate este interzis peste tot, dar Jacob & Co. îl promovează!
Jacob & Co., una dintre cele mai exclusiviste companii în lumea bijuteriilor și a ceasurilor, îl promovează, fără nicio problemă, pe Andrew „Cobra” Tate, acuzat că ar fi proxenet și suspectat în dosare de spălare de bani. Recent, fostul luptător a fost interzis pe Facebook și Instagram pentru pentru încălcarea politicilor companiei Meta, privind organizații și persoane periculoase. CANCAN.RO vă prezintă, în exclusivitate, toate detaliile.
Andrew „Cobra” Tate, la fel ca fratele lui, Tristan, este unul dintre cei mai dubioși „șmecherași” care își fac veacul în România. Arată mereu lux și opulență, sfidează autoritățile și își bat joc de reprezentantele sexului frumos pe rețelele sociale. Surprinzător, nimeni din țară nu a luat vreo măsură contra lui, deși ar face obiectul unor dosare penale grele. Multe și grele. În ciuda acestui fapt, nimeni nu ia măsuri împotriva unora care influențează negativ într-un mod extrem tinerii din România care sunt foarte apropiați de rețelele sociale.
Andrew „Cobra” Tate, promovat în mediul online de Jacob & Co.
Dacă autoritățile din România par că nu sunt interesate de dubioșii frați Tate, Facebook și Instagram au pus piciorul în prag. Recent, Andrew „Cobra” Tate a fost interzis pe respectivele rețele sociale, conturile lui fiind blocate. Deși informaţia a făcut înconjurul lumii şi a fost dezbătută în toată presa internaţională, fostul sportiv are, în continuare, un aliat. Aici ne referim la Jacob & Co., care îl promovează, fără nicio reținere.
„Andrew Tate wearing the iconic Jacob & Co. Bugatti Chiron Rose Gold (n.r. Andrew Tate poartă un Bugatti Chiron Rose Goldun, marca Jacob & Co.)„, este titlul postat de exclusivista companie în lumea bijuteriilor și ceasurilor în dreptul unui filmuleț devenit viral în mediul online, și postat pe contul oficial de Tik Tok al brandului exclusivist.
Bijuteria valorează peste 400.000 de dolari americani
În video, potrivit imaginilor intrate în posesia CANCAN.RO, Andrew „Cobra” Tate apare la volanul unei mașini de lux, iar toată atenția este focusată pe bijuteria pe care o are la mâna dreaptă. Situația este, de-a dreptul, revoltătoare, mai ales că ex-luptătorul, în urma unui imens de report-uri, a fost interzis pe Facebook și Instagram, conturile lui fiind blocate.
Jacob & Co. Bugatti Chiron Rose gold este un ceas aflat pe piață în ediție limitată, doar 72 de modele fiind fabricate. Potrivit www.chrono24.com, bijuteria valorează 437.469 dolari americani. Este confecționată din aur roz, de 18K.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.