Andrei Versace, la dezintoxicare după ce a vrut să își taie tatăl + comportament ireal în fața doctorilor. Dezvăluiri EXCLUSIVE
CANCAN.RO a aflat noi detalii despre ultimii ani din viața lui Andrei Versace. „Regele fițelor”, așa cum era numit în mediul online, le-ar fi făcut viața un calvar părinților săi. La un moment dat, aflat sub influența substanțelor interzise, acesta ar fi încercat să își taie tatăl. Ulterior, familia l-a internat la dezintoxicare, însă nu au reușit să îl „salveze” de acest viciu. Mai mult decât atât, a avut un comportament ireal în fața medicilor.
Andrei Versace consuma substanțe interzise, ba chiar alesese dintre cele mai ”grele”, conform surselor CANCAN.RO. Acesta ar fi intrat, astfel, într-o stare psihică deloc plăcută și trecea printr-un con de umbră. Nu a mai postat așa cum o făcea cândva. Influencerul s-a îndepărtat și de prieteni, s-a izolat. Iar totul a culminat cu vestea care a zguduit lumea bună a Capitalei – „Regele fițelor” a fost găsit fără suflare în propria locuință.
Andrei Versace ajunsese la dezintoxicare după ce a vrut să își taie tatăl
Moartea lui Andrei Versace este în continuare învăluită mister. Din cauza stării avansate de putrefacție, medicii legiști nu au putut stabili cu exactitate cauza decesului. Totuși, au apărut mai multe ipoteze, unele dintre ele fiind legate de consumul mare de droguri.
„Regele fițelor” ar fi devenit un consumator de droguri înrăit, lucru care începuse să îl distrugă din punct de vedere fizic. Influencerul ar fi recurs și la un gest tulburător. Surse din cercul său de apropiați au dezvăluit pentru CANCAN.RO că Andrei Versace a vrut să își taie tatăl.
Acest episod de groază a avut loc în anul 2021. La scurt timp după ce influencerul a recurs la gestul nebunesc, familia l-a internat într-o clinică de dezintoxicare. Părinții săi ajunseseră să fie disperați și au încercat din răsputeri să îl salveze de vicii.
„Mama lui nu mai era om. Anturajul l-a stricat. Cred că făcea așa și de spectacol. Ar fi trebuit să meargă regulat la un specialist. Avea conflicte interioare.”, a mărturisit unul dintre apropiații lui Andrei Versace pentru CANCAN.RO.
De asemenea, în ultimul an, Mihai Pârvan, fratele său, nu a mai păstrat legătură cu Andrei Versace. Bărbatul se resemnase că îl va pierde din cauza drogurilor. Cei doi erau foarte diferiți, iar sursele CANCAN.RO au explicat că influencerul „vorbea foarte urât de el, parcă nu erau frați”.
Cum s-a purtat „Regele fițelor” cu medicii
Andrei Versace s-ar fi drogat non-stop și a ajuns internat la psihiatrie, dar a trecut și pe la dezintoxicare. Familia a sperat că medicii îl vor ajuta, însă sursele CANCAN.RO au dezvăluit că nu s-a schimbat după ce a ieșit de la clinică.
Mai mult decât atât, influencerul ar fi avut un comportament deviant în fața personalului de la clinica de dezintoxicare. În stilul lui caracteristic, așa cum își obișnuise și urmăritorii din mediul online, Andrei Versace le spunea medicilor că este „regele spitalului”.
Internarea la dezintoxicare nu l-a ajutat pe influencer. După ce a ieșit de la clinică medicală, acesta s-a întors la anturajul lui care, potrivit surselor, „îl căuta doar pentru a profita de banii și de drogurile lui”.
Citește și: PRIMELE IMAGINI DE LA PRIVEGHIUL LUI ANDREI VERSACE. MAMA INFLUENCERULUI, DEVASTATĂ DE DURERE! FOTO
This browser does not support the video element.