Andrei Versace este înmormântat azi. Cine l-a condus pe influencer pe ultimul drum + imagini EXCLUSIVE de la biserică
Andrei Versace este condus astăzi pe ultimul drum. Celebrul influencer Andrei Pârvan, cunoscut sub numele de Andrei Versace, a fost găsit fără viață într-un apartament din sectorul 1 al Capitalei. Avea 37 de ani! Familia „Craiului de Dorobanți” a fost la căpătâiul tânărului. CANCAN.RO a obținut în exclusivitate primele imagini de la înmormântare.
Paznicul clădirii a alertat autoritățile după ce a simțit un miros puternic venind din locuința influencerului. Poliția a ajuns rapid la fața locului și a găsit trupul neînsuflețit al lui Andrei Versace, pe podea. CANCAN.RO a prezentat primele imagini din apartament, care era vizibil deranjat.
Familia lui Andrei Versace a organizat un priveghi emoționant la capela din cimitirul Cărămidarii de Jos, situat la Piața Sudului. Aproximativ 15 persoane sunt prezente pentru a-și lua adio și a oferi ultimele omagii. CANCAN.RO a avut primele imagini de la priveghiul influencerului care pot fi văzute AICI.
Sicriul alb, înconjurat de coroane de flori albe aduse de cei dragi, a fost locul unde familia și apropiații lui Andrei Versace s-au adunat pentru a-și exprima durerea și regretul. Pe una dintre coroane a apărut și un mesaj emoționant, scris de familia tânărului: Te vom iubi mereu, mama, tata și fratele.
Astăzi, Andrei Versace, cunoscutul influencer și personalitate mediatică, este înmormântat într-un cimitir la marginea Bucureștiului alături de bunicii săi, iar CANCAN.RO vă prezintă primele imagini. Familia este profund îndurerată de pierderea sa. Ultimele luni ale vieții tânărului au fost marcate de dificultăți, inclusiv datorii la cămătari, în ciuda imaginii de lux pe care o promova.
La căpătâiul lui Andrei au stat părinții, fratele, rudele și apropiații, care au fost devastați de durere. În aceste momente dificile, toți cei care l-au cunoscut pe tânăr i-au adus un ultim omagiu.
Tatăl lui Andrei Versace stă pe o bancă din fața capelei, îmbrăcat în haine de doliu. Ochelarii de soare, cu scopul de a ascunde adânca durere, sunt singurul său accesoriu. Trupul fiului său zace în capelă, iar el așteaptă, ca Andrei să fie condus pe ultimul drum.
Andrei Versace, cunoscut pentru stilul său extravagant și pentru promovarea unei vieți luxoase pe rețelele sociale, ascundea o realitate mult mai complexă. În timp ce el se mândrea cu succesul afacerilor sale, adevărul era diferit. Familia sa provenea dintr-un mediu modest și multe dintre bunurile afișate erau obținute prin mijloace care nu reflectau întocmai resursele proprii. Deși tatăl său a avut o afacere, Andrei a preferat să se concentreze pe distracție și pe imaginea de succes.
În ultimii ani, viața lui Andrei Versace a fost marcată de haos și distrugere din cauza viciilor. Consumul excesiv de droguri și alcool i-a deteriorat relațiile cu familia și prietenii, care au încercat în zadar să-l ajute. Andrei a ajuns să ignore sfaturile și sprijinul celor dragi, consumând zilnic un amestec periculos de substanțe interzise și alcool.
„Se vedeau cu el pentru asta. «Hai afară să fumăm, dă-ne să fumăm etc.» El nu avea cum să se potolească. Au ajuns să tragă în mașină, așa sec. Nu club, nu nimic. În mașină. Anturajul l-a stricat”, ne-a spus un apropiat al lui Andrei Versace.
Andrei Versace a fost la dezintoxicare
Mama lui Andrei l-a sprijinit mereu financiar, iar moartea acestuia a distrus-o sufletește. Cu toate acestea, femeia i-a mărturisit unei prietene apropiate că Andrei era adesea nemulțumit și că, în sfârșit, și-a găsit liniștea.
„Sunt devastată! Dar măcar și-a găsit el liniștea, fiindcă el era supărat continuu.”, i-a mărturisit mama lui Andrei Versace unei apropiate.
Andrei Versace, influencer cunoscut sub numele de „Regele fițelor”, a fost implicat într-un incident grav în anul 2021. Potrivit surselor din cercul său apropiat, Versace a avut un comportament destabilizant din cauza dependenței sale de droguri, ceea ce a dus la un gest extrem și șocant.
Se pare că, în urma consumului excesiv de substanțe interzise, influencerul a încercat să-și atace tatăl. Familia sa, îngrijorată de deteriorarea stării sale fizice și mentale, a intervenit prompt, iar Andrei Versace a fost internat de urgență într-o clinică de dezintoxicare.
„Mama lui nu mai era om. Anturajul l-a stricat. Cred că făcea așa și de spectacol. Ar fi trebuit să meargă regulat la un specialist. Avea conflicte interioare.”, a mărturisit unul dintre apropiații lui Andrei Versace pentru CANCAN.RO.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.
This browser does not support the video element.