În anul 2020, Andrei Ștefănescu și Antonia anunțau că se despart. Iar, de atunci, nu de puține ori s-a spus despre cei doi că s-ar fi împăcat. Prezentatorul TV a rupt tăcerea și a ținut să facă lumină în acest caz.
De-a lungul timpului au existat numeroase speculații potrivit cărora Andrei Ștefănescu și fosta sa soție s-ar fi împăcat. De data aceasta, însă, prezentatorul TV de la Antena 1 a dorit să clarifice situația. În cadrul unui interviu, bărbatul a mărturisit care este, de fapt, natura relației pe care o are cu fosta parteneră de viață.
Andrei Ștefănescu a declarat faptul că nu s-au împăcat, însă au luat decizia de a rămâne prieteni.
Vezi și ANDREI ȘTEFĂNESCU A RĂMAS CU SECHELE GRAVE ÎN URMA INFECȚIEI CU COVID-19: ”AM FOST TERORIZAT…”
“Așa cum v-am anuntat la divorț că vom rămâne prieteni și că vom petrece timp cu copilul, așa s-a și întâmplat. Am vazut toate speculațiile din presă despre noi, dar nu este real, nu ne-am împăcat”, au spus cei doi pentru Spynews.
De asemenea, sărbătorile de iarnă le-au petrecut împreună, mai ales că sunt părinți. Cei doi se înțeleg și se respectă, de dragul copilului: ”Da, am petrecut sărbătorile împreună, așa cum e normal atunci când ai un copil. Da, petrecem mult timp împreuna pentru copil, ca el să simtă că are doi părinți implicati. Suntem doar doi oameni care se respectă și doi părinți responsabili. Atât”.
După câteva luni de la despărțire, artistul și-a deschis sufletul și a vorbit despre cel de-al doilea divorț din viața sa. După mai multe discuții, Antonia și Andrei Ștefănescu și-au spus adio, dar nu pot zice că doar unul dintre ei a fost vinovat pentru ruptura produsă.
„Dacă aș putea să explic… nu știu ce s-a întâmplat. Sunt lucruri în viață pe care nu le putem explica, se întâmplă și atât. Asta a fost. Nu ne-a luat prin surprindere, așa a fost să fie. Nu știu dacă poți să povestești, pur si simplu se întâmplă și atunci e cel mai bine să rupi legătura.
Cel mai bine e ca Ayan să nu simtă. Relația mea cu el e mai bună, am petrecut timp cu el pe care nu l-am petrecut înainte. Am încercat să îmi fac mai mult timp pentru mine cu el decât înainte. La un moment dat va înțelege, dar mai bine să o facă mai târziu. Trebuie să aștepți relația următoare ca să vezi dacă ai învățat ceva.
Viața e atât de surprinzătoare și de ciudată, încât trebuie să aștepți pasul următor. Eu și cu ea avem o relație foarte bună, frumoasă. Ieșim cât de des putem cu copilul. Avem o relație civilizată”, a explicat Andrei Ștefănescu la XNS.
Sursă foto: capturi video youtube