Andrei Păunescu, la cuțite cu sora lui vitregă din cauza averii! Fiul regretatului poet aduce acuzații grave: ”Vrea să ia și casa mamei”

Publicat: 06/05/2024 | 15:05

Andrei Păunescu a lansat acuzații grave împotriva surorii sale vitrege, în cadrul procesului de succesiune a averii lăsate de tatăl lor regretat. Confruntarea dintre Andrei și Andreea Păunescu pare departe de a se apropia de o rezolvare, chiar și după aproape 14 ani de la trecerea în neființă a celebrului poet, Adrian Păunescu. Disputa dintre cei doi frați continuă să se desfășoare în instanță, fără a se contura o soluție în apropiere.

Relația tensionată dintre Andrei Păunescu și sora sa vitregă, Andreea Păunescu, nu pare să se apropie de o rezolvare pașnică în privința succesiunii averii lăsate de tatăl lor, Adrian Păunescu. Andrei, muzicianul, a făcut acuzații serioase, indicând „lăcomia” surorii sale vitrege, iar acest conflict continuă să fie subiectul principal al disputelor lor în instanță.

Citește și: DOLIU ÎN LUMEA MUZICII! A MURIT GEORGE NICOLESCU

Conflictul dintre Andrei Păunescu și sora lui vitregă continuă

Într-un interviu acordat pentru Fanatik.ro, Andrei Păunescu a respins speculațiile care au circulat în presă în timpul procesului cu sora sa vitregă. El a afirmat că valoarea moștenirii lăsate de tatăl său nu atinge suma de 4 milioane de euro, așa cum s-a sugerat anterior.

„Care 4 milioane? Valoarea de 4 milioane este o invenție arbitrară, rostogolită în presă. Nici vorbă de așa ceva! Moștenirea lăsată de tatăl meu este inestimabilă, dar, în bani, e departe de aceste cifre. Procesul se află într-un stadiu mult mai incipient decât ar trebui să fie. Procesul ăsta nici nu ar fi trebuit să existe. Frustrările, ura și lăcomia au, printre cauze, faptul că o anumită persoană nu a venit la tata să rezolve situația cât Adrian Păunescu era în viață.

E urât când ești om în toată firea și faci așa ceva atât de târziu. Zeci de ani de absență, de dezinteres total față de viața și munca, chiar suferința finală și moartea lui Adrian Păunescu. Apoi brusc, la două zile după înmormântare, hai la tribunal să numărăm ce-a lăsat și să împărțim averi! Așa s-a ajuns la un proces nesfârșit, de care, finalmente, se bucură doar avocații și iubitorii de scandal’, a spus Andrei Păunescu pentru Fanatik.ro.

Andrei Păunescu a sugerat în continuare că sora sa vitregă nu manifestă suficient respect față de adevăr și nici față de memoria tatălui lor.

„Noi, care am fost toată viața noastră alături de tata, din prima clipă de bucurie, până în toate clipele în care am construit această avere împreună și până în ultima clipă de suferință, așteptăm să se termine acest calvar. Ne luptăm cu niște situații oribile, în care se face dovada unei sinistre dovezi de lipsă de respect față de adevăr, față de munca noastră, față de viața tatălui nostru.

Noi nu ne-am schimbat, dorim să facem aceleași lucruri pe care le-am făcut alături de Adrian Păunescu timp de decenii. Vin însă din afară alții, cu avocați rapace, pe măsura lor, care vor să intre cu bocanci lacomi în familie. De fapt, în averea familiei, făcută de noi. Transformă asta într-un circ, într-o mizerabilă sfâșiere”, a mai spus Andrei Păunescu, revoltat.

Andrei  Păunescu susține că sora sa cere mai mult decât i-a lăsat tatăl său

Andrei Păunescu a menționat că sora sa vitregă a adus multă suferință lui și familiei sale și că a disprețuit memoria tatălui său. El crede că Andreei îi pare rău că nu a acceptat ofertele anterioare ale familiei. De asemenea, muzicianul a subliniat că familia sa a recunoscut-o pe Andreea ca fiică a lui Adrian Păunescu printr-un acord, fără să fie necesară o procedură legală care să-i impună acest lucru.

Andrei Păunescu, fiul poetului regretat, afirmă că sora sa vitregă încearcă să obțină o parte mai mare din moștenirea lăsată de tatăl său familiei, inclusiv casa mamei lui Andrei, lucru pe care îl consideră inacceptabil. De asemenea, Andrei Păunescu a precizat că procesul nu a avansat nici măcar la etapa de recurs.

„Atât de aberant este totul, încât persoana în cauză vrea să ia și casa mamei mele. Doar pentru că mama a trăit în acea casă cu sora mea, iar sora mea, la moarte, nu a avut timp să îi facă actele mamei mele. Deci vrea partea de la sora mea, Ioana, care a murit. Tăcerea noastră timp de atâția ani a fost luată drept prostie și acceptare. Ei, nu! A cerut niște martori. Unul dintre martori este o persoană care a furat din casa Păunescu. Deține prin furt tablouri semnate Adrian Păunescu. Nu s-a prezentat la proces, că e cercetat penal pentru furt din casa Păunescu. (…)”, a spus Andrei Păunescu.

Citește și: ACUZAȚII LA ADRESA LUI ȘTEFAN HRUȘCĂ. FAIMOSUL INTERPRET DE COLINDE NU AR MAI FI LUAT LEGĂTURA CU UNUL DINTRE COLEGII SĂI APROPIAȚI