Andrei Ionescu i-a fascinat pe fanii lui Royal Antwerp! A fost umilit de Becali, acum e idolatrizat de belgieni
Andrei Ionescu a fost probabil una dintre cele mai mari tepe luate de Gigi Becali de cand e patron la Steaua. Adus de la Craiova pentru 500.000 de euro, mijlocasul a jucat 16 meciuri in doua sezoane si jumatate, in conditiile in care a avut un salariu anual de 170.000 de euro. In vara trecuta, „Micul Balaci” si-a reziliat intelegerea cu Steaua si a plecat sa joace in Belgia, pentru divizionara secunda Royal Antwerp. Acolo, el s-a integrat perfect si a prins un loc de titular. Revenit la forma care il dusese acum cativa ani in probe la PSV, Ionescu a devenit unul dintre idolii echipei. Driblingurile sale de efect si pasele extrem de precise i-au determinat pe fanii lui Antwerp, porecliti „diavolii”, sa il adopte imediat. De curand, ei l-au invitat la locul lor de intalnire si i-au oferit un tort imens cu chipul sau pe el si cu numarul 4, pe care Ionescu il poarta in Belgia. In schimb, romanul si-a pus autograful pe cateva tricouri care vor fi inramate in fan clubul „diavolilor”.