Andrei Ichim, un copil geniu din Iași, s-a sinucis la vârsta de 14 ani. Avusese mai multe discuții aprinse cu tatăl său în ultima perioadă

Publicat: 11/06/2021 | 08:26

O dramă fără margini s-a petrecut ieri, de Înălțarea Domnului, într-o comună din județul Iași! Andrei Ichim, un mic geniu în lumea invențiilor, s-a sinucis la vârsta de 14 ani. Conform primelor informații, adolescentul avusese mai multe discuții aprinse cu tatăl său în ultima perioadă. 

Andrei Ichim, un copil geniu din Iași, s-a sinucis la 14 ani

În vârstă de 14 ani, Andrei Ichim și-a încheiat socotelile cu viața în primele ore ale zilei de 10 iunie… Ieri dis-de-dimineață, în jurul orei 02:00, el a mers în spatele casei, a legat o funie de un cireș și și-a pus în aplicare planul teribil care i-a apărut în minte. Trupul său fără viață a fost descoperit chiar de tatăl său cu care avusese o ceartă puternică înainte de a se sinucide. În plus, între cei doi a existat o relație tensionată în ultima vreme, au relatat jurnaliștii publicației Vremea Nouă.

Andrei Ichim era unul dintre cei mai inteligenți copii din comuna Deleni, fiind printre puținii beneficiari ai unei burse de merit. Adolescentul era fascinat  de tot felul de invenții, pe care și le meșterea în curtea casei în care și-a dat ultima suflare. El își confecționase singur o drujbă din vechituri adunate de prin sat și, în ultimul timp, lucra la o bicicletă cu motor. Evident, băiatului îi plăcea să fie la curent cu ultimele descoperiri științifice, motiv pentru care se documenta foarte mult pe Internet cu ajutorul unei tablete.

Din nefericire, timpul petrecut în online a reprezentant motivul pentru care tatăl său îl certa din ce în ce mai mult. În ultimele zile, cei doi aproape că nu se mai înțelegeau deloc. Și, fiind o fire introvertită, Andrei Ichim s-a închis și mai mult în sine, până când a ajuns la concluzia că viața nu mai merită trăită…

Mama adolescentului este de mulți ani în depresie și nu poate accepat ideea că fiul său eminent nu mai este pe această lume. Femeia și soțul ei mai au trei copii. Sicriul în care a fost depus Andrei Ichim se află la la biserica din Deleni, unde rudele, colegii de clasă și profesorii îi vor aduce un ultim omagiu fostului geniu al comunei ieșene.

Sursa foto simbol: pixabay.com/ro