Coronavirusul a ajuns și în România, motiv pentru care președintele Klaus Iohannis a declarat sâmbătă, la Palatul Cotroceni, că va decreta stare de urgență în toată țara începând de luni.
(VEZI AICI: CE ÎNSEAMNĂ PENTRU ROMÂNIA STAREA DE URGENȚĂ. MARE ATENȚIE)
Dana Rogoz nu a rămas impasibilă la ultimele evenimente, motiv pentru care a apelat la fratele ei, Andrei, medic de boli infecțioase la Spitalul Matei Balș din Capitală, iar acesta a oferit câteva sfaturi în așa fel încât să nu contractăm virusul și, totodată, să prevenim răspândirea lui.
„IZOLAȚI/ȚINEȚI ÎN CARANTINĂ TOATE PERSOANELE DE 70+ ANI. Aveți grijă ca nevoile lor să fie satisfăcute (medicamente, alimente, facturi, asistență medicală pentru boli cronice, asistență emoțională și așa mai departe), într-o manieră organizată, ONG-uri sau agenții guvernamentale, poliție și / sau armată. Va reduce presiunea asupra sistemului medical mult mai mult decât achiziționarea de ventilatoare mecanice, extinderea secțiilor ATI, construirea de noi spitale. În timpul acesta, virusul va circula și marea, marea majoritate a celor tineri și sănătoși, care vor fi infectați, se vor vindeca și imuniza. În loc să facem acest lucru, noi și majoritatea restului lumii continuăm să perturbăm societatea atât de mult, încât este puțin probabil că ceea ce facem acum să nu aibă consecințe mai rele decât virusul însuși„, a fost mesajul lui Andrei Rogoz, medic specialist Boli Infecțioase la Spitalul Matei Balș din Capitală.
(NU RATA: CELE 10 LUCRURI CARE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN SCENARIUL III AL EPIDEMIEI DE CORONAVIRUS DIN ROMÂNIA)
Dana Rogoz este o fire optimistă și, până acum o săptămână, chiar râdea de persoanele care își făcea provizii. Acum, după ultimele evenimente, are o altă percepție.
„Mărturisire: Acum o săptămâna râdeam de cei care își făceau provizii. Iar ieri, cu masca pe față, îmi puneam câteva conserve de ton în plus, făină și mălai în coșul de cumpărături. Eu eram dintre cei care fac cumpărături zilnice: mergeam în supermarket pentru doi ardei și un castravete, să am tot timpul cât e necesar, să nu fiu nevoită să arunc prea multe etc. Dar ieri am schimbat tactica, fiindu-mi cumva rușine de mine. Nu mi-am făcut stocuri pentru o lună, dar am luat tot ce cred că ne-ar fi de folos pentru o săptămâna măcar, că să evităm intrările mai dese în magazine. Dincolo de grijă pe care o avem cu toții pentru virus, ajungem să fim nevoiți să luăm și alte măsuri de teamă că nu știi ce efecte vor avea acțiunile celorlalți. Asta nu înseamnă că nu sunt în continuare dintre cei mai calmi în grupul meu, gravidă fiind„, a scris Dana Rogoz pe Facebook.