Andrei Cristea: „Mă bucur că sunt nașul Botoșaniului! Nici nu mai știu câte goluri le-am dat!”
Căpitanul formației Politehnica Iași, Andrei Cristea, a învins de unul singur FC Botoșani, reușind ambele goluri ale formației sale în derby-ul câștigat în Copou cu 2-1 de Politehnica.
După meci, Andrei Cristea, a spus că speră ca odată cu acest prim succes stagional, echipa să se descătușeze și să lege rezultate pozitive.
„Fiecare meci se câștigă greu, cu sacrificii și muncă. Mă bucur că am demonstrat că suntem o echipă care știe ce vrea. Sunt momente mai complicate, așa a fost întotdeauna, începuturile de an sunt mai dificile, atât din punct de vedere sportiv, cât și ca organizare. Nu putem decât să ne adunăm, să ne cunoaștem mai bine și să existe și acele automatisme de joc. Încercăm să formăm o echipă și cred că ne iese. Nu mai țin minte câte goluri am dat cu Botoșani, dar mă bucur că sunt ‘nașul’ lor. Mă motivează astfel de meiuri, avem nevoie de meciuri cu miză și cu atmosferă. Mă bucur că am reușit să ne impunem. E un moment plăcut și în viața mea, îmi merge bine pe toate planurile. Sperăm ca luna viitoare să vină un băiețel frumos și sănătos. Au fost două execuții frumoase și le mulțumesc și colegilor că am reușit să ținem de rezultat. Mă bucur azi, mâine, după care urmează o partidă grea și vreau continuitate. Din punct de vedere financiar suntem ok. Treaba noastră e să jucăm fotbal și să demonstrăm din punct de vedere sportive”, a declarat Andrei Cristea.
Victoria ieșenilor în derby-ul Moldovei a fost obținută grație dublei semnate de Andrei Cristea în minutele 30 și 35. Reușita botoșănenilor a purtaat semnătua atacantului Mihai Alexandru Roman în minutul 55. Aceasta a fost prima victorie a ieșenilor în actualul campionat și totodată primul eșec al botoșănenilor