Partida dintre Viitorul Constanţa şi Politehnica Iaşi, meci contând pentru epilogul rundei a 24-a a Ligii 1, a fost abandonat definitiv, urmând a fi reprogramat la o dată care va fi stabilită ulterior de Liga Profesionistă de Fotbal (LPF).
Suspendat luni de arbitrul Andrei Florin Chivulete, în minutul 68, la scorul de 0-0, din cauza ceţii, partida nu s-a putut relua astăzi, centralul bucureștean considerând că jocul nu se mai poate desfăşura în condiţiile existente, duelul urmând a fi reprogramat de LPF. Interesant este că jocul se va relua de la 0-0 din minutul 1 și nu din minutul 68 la care a fost abandonat.
„Am jucat la viața mea pe astfel de vreme și se putea juca. Nu-l înțeleg pe Andrei Chivulete”, a fost reacția dură a lui Andrei Cirstea, antrenorul formației Poli Iași care s-a arătat nemulțumit de faptul că partida nu a continuat astăzi și că se va relua din minutul 1. De altfel, ieșenii au anunțat pe site-ul oficial că au depus o contestație fiind nemlțumiți de decizia luată de Chivulete.
De remarcat că meciul tur dintre cele două echipe a fost întrerupt din cauza stingerii nocturnei de la Iaşi, iar Viitorul a câştigat meciul la „masa verde”, cu 3-0.
Rezultate etapa a 24-a Liga 1
FC Voluntari – FC Argeș 0-1
Universitatea Craiova – FC Hermannstadt 1-0
Sepsi OSK – Academica Clinceni 0-0
FCSB – Chindia Târgovişte 1-0
Gaz Metan Mediaş – CFR Cluj 0-1
Astra Giurgiu – Dinamo Bucureşti 2-0
UTA Arad – FC Botoşani 0-0
Viitorul – Poli Iași 0-0 *)
*) meciul fi reprogramat la o dată ce va fi stabilită ulterior