Andrei Badiu s-a obisnuit deja ca, la fiecare intalnire dintre el si sotia lui, Oana Frigescu, sa participe si politia. Afaceristul este insa deranjat ca prezentatoarea TV a incercat sa-i impuna conditii pentru a-si putea vedea fiica si in cursul saptamanii.
Incercarile lui Andrei Badiu de a se intelege cu Oana Frigescu privind un program mai generos de vizita al fetitei lor s-au dovedit a fi zadarnice:
„Sambata am intarziat 15 minute cu fetita si mi-a zis ca se afla in casa cu un politist. Mi-a fost scarba de atitudinea ei. E o prostie totala, nu stiu ce e in capul ei. I-am zis ca as vrea sa stabilim impreuna o zi, ca sa-mi vad fetita si in cursul saptamanii si ea mi-a zis ca e de acord, dar ca ma va testa o perioada, sa vada daca ma port frumos. Am si intrerupt-o, nu mi-a venit sa cred ca vrea sa ma supuna unor probe. Oricum sunt fericit, fetita a inceput sa ma cunoasca, sunt ca o leguma dupa ce ma despart de ea”, ne-a declarat Andrei. Cei doi soti urmeaza sa se intalneasca la tribunal la inceputul lunii septembrie, la recursul privind programul de vizita al Mariei (un an si trei luni).