Andreea Tonciu, revoltată că a fost întrebată dacă a citit vreo carte. „De ce mă întrebi pe mine? Nu știu dacă am citit vreo carte”

Publicat: 23/01/2024 | 18:45
Andreea Tonciu a recunoscut că nu i-a plăcut să învețe/ Sursa foto: Captură video Youtube

Andreea Tonciu (37 de ani) a surprins pe toată lumea cu o afirmație făcută recent. Fosta concurentă de la Survivor s-a revoltat atunci când a fost întrebată dacă citit vreo carte. Ulterior, ea a recunoscut că nu i-a plăcut școala.

Citește și: A VRUT SĂ O PĂRĂSEASCĂ PE ANDREEA TONCIU PENTRU O FEMEIE DIN RUSIA! DETALII PICANTE DIN RELAȚIA VEDETEI TV CU DANIEL NICULESCU

Andreea Tonciu a fost model pentru sute de tinere din România. Bruneta a reușit să le influențeze viața multor fete, prin felul ei de a fi. Nu a încercat niciodată să se dea drept altcineva și a fost apreciată, de-a lungul timpului, pentru sinceritatea sa. Indiferent de consecințe, a fost mereu sinceră. Însă, de această dată, a făcut o serie de declarații neașteptate.

Andreea Tonciu: „Nu știu dacă am citit vreo carte”

Recent eliminată de la show-ul de pe Pro TV, Survivor All Stars, Andreea Tonciu a vorbit în cadrul unui podcast despre mai multe aspecte ale vieții sale. Bruneta s-a revoltat atunci când a fost întrebată care este ultima carte citită. Ea a recunoscut că nu i-a plăcut niciodată să învețe.

„De ce mă întrebi pe mine? Nici nu știu dacă am citit vreodată vreo carte. Doar alea pe care le aveam la școală, lecțiile. Nu îmi place să citesc. Eu sunt sinceră. Vrei să te mint? Nu mi-a plăcut să învăț! Și știi vorba aia: o să regreți tu anii ăștia!

Niciodată nu-i regret! Ah, da, poate îi regret că am îmbătrânit, dar așa să mă duc acum la școală… Never, nu! Exclus, nu-mi place școala!”, a declarat Andreea Tonciu, în cadrul podcastului „Vorba lu’ Jorge”.

Andreea Tonciu a fost eliminată de la Survivor All Stars/ Sursa foto: Instagram

Fosta concurentă de la Survivor a studiat la liceul unde mătușa sa era directoare. Totuși, acest „privilegiu” nu i-a fost de ajutor atunci când a făcut prostii. Bruneta a fost pedepsită și chiar exmatriculată.

„Liceul era aproape de mine și era mătușa mea directoare pentru că eu nu am învățat bine. Vrei să te mint să îți spun acum că am fost eminentă, cum spun altele? Nu, nu mi-a plăcut cartea. Dar nici proastă nu sunt.

Am fost exmatriculată trei zile de la liceu, chiar dacă era mătușa mea directoare. În pauză, m-au pus să spăl toaletele și geamurile școlii, exact ceea ce nu îmi plăcea, pentru că eu eram șmecheră acolo. Toți râdeau de mine și eu începeam să urlu, să țip.”, a adăugat Andreea Tonciu.

Andreea Tonciu nu se consideră vedetă

Andreea Tonciu a devenit cunoscută în lumea mondenă în urmă cu mai bine de 10 ani. Bruneta a participat la foarte multe emisiuni televizate, unde a făcut deliciul publicului de acasă. Mulți oameni au apreciat-o pentru atitudinea ei pozitivă. Chiar dacă este celebră, ea nu se consideră o vedetă.

„Pentru mine, vedete sunt oamenii care cântă, dansatori profesioniști, sportivi desăvârșiți. Eu ce sunt? Eu sunt Andreea Tonciu și atât. Nu mă consider vedetă. Mă consider persoană cunoscută, așa da, dar vedetă nu.”, a mai spus Andreea Tonciu.

Citește și: LORENA, SORA ANDREEI TONCIU, A IEȘIT O PERSOANĂ TOTAL DIFERITĂ DIN CABINETUL ESTETICIANULUI. CUM ARATĂ TÂNĂRA LA DOAR 24 DE ANI