Andreea Tonciu a încercat să lupte la Survivor All Stars, însă norocul n-a fost de partea ei. Vedeta n-a rezistat la fel de mult precum în sezonul ei și s-a întors pe meleaguri românești mai repede decât s-ar fi așteptat oricine. Chiar și așa, a continuat să-i urmărească pe Faimoși, dar și pe Războinici. Spre surprinderea tuturor, fosta asistentă de televiziune a spus cine este câștigătorul competiției de la Pro TV.
Andreea Tonciu nu a rezistat mai mult de o săptămână la Survivor All Stars. Fosta asistentă TV nu a putut să lupte până la capăt, fiind prima eliminată din show. S-a întors pe meleaguri românești și a continuat să fie de partea echipei ei, a Faimoșilor, însă acum că se apropie marea finală a competiției din Dominicană, bruneta spune că altcineva trebuie să câștige emisiunea.
Nu e vorba despre niciun faimos, ci despre o războinică. Andreea Tonciu spune că Ștefania Stan merită pe deplin să câștige acest sezon Survivor, pentru că s-a descurcat de minune pe traseu și pentru că „trebuie să câștige o femeie”. Vedeta susține că cei care au nevoie de bani sunt Războinicii, căci Faimoșii care au trecut sezonul ăsta pe la Survivor fac parte din „liga veche”.
„Eu mizez pe Ștefania, este femeie și trebuie să câștige o femeie. Consider că Războinicii au nevoie de bani, față de noi. Consider că trebuie să fie și ei cunoscuți, noi suntem din liga veche, trebuie să apară acum și alții mai noi. Așa sunt (n.r. bună la suflet).”, a spus Andreea Tonciu, într-un interviu pentru Spectacola.
Andreea Tonciu a fost prima eliminată din sezonul de vedete Survivor. Aceasta a recunoscut că emisiunea de la Pro TV i-a schimbat viața, pentru că a cunoscut ce e greul. A fost o experiență unică, pentru care este recunoscătoare.
„Survivor mi-a schimbat viața, nu am trăit în viața mea ce am trăit aici. Pentru mine este o experiență unică. La mine este greu cu adaptatul pentru că eu am o viață în care fac ce vreau, când vreau, cel mai greu a fost să dorm fără acoperiș și fără un pat. Nu m-am simțit eu. Am început să mă închid în mine și să vorbesc doar cu mine”, a declarat Andreea înainte de plecarea din emisiune.