Andreea, tânăra mamă de 26 de ani care a murit într-un groaznic accident de motocicletă, va fi condusă azi pe ultimul drum. Ea va fi înmormântată în rochie de mireasă. Din nefericire, prietenul ei – rănit foarte grav în teribilul accident – a murit în spital din cauza rănilor grave.
Durere sfâșietoare în comuna Gălbinași din județul Buzău! Andreea N., tânăra care a murit vineri seara în accident de motocicletă, va fi condusă pe ultimul drum. Cei veniți pentru a-și lua rămas bun de la tânără nu și-au mai putut stăpîni lacrimile atunci când au observat că fata va fi înmormântată în rochie de mireasă. Ea nu era căsătorită religios cu tatăl fetiței, iar familia a decis să o îmbrace așa pentru ultimul drum.
Din păcate, partenerul ei de viață a murit la spital, din cauza rănilor grave suferite. Trupul lui a fost dus în localitatea natală și urmează să fie înhumat în cadrul unei ceremonii separate. O fetiță de numai patru ani a rămas orfană.
Vineri seara, pe drumul național 2B, la ieșirea din Buzău spre Brăila, cei doi tineri aflați pe motocicletă au intrat în coliziune frontală cu o mașină. Autoturismul era condus de o șoferiță în vârstă de 50 de ani. Aceasta se întorcea acasă. A vrut să vireze la stânga, către un complez rezidențial din afara orașului, însă nu i-a observat pe cei doi tineri. Nu a acordat prioritate. iar impactul a fost teribil. Tinerii de pe motocicletă au zburat prin aer. Andreea a murit pe loc.