Andreea Raicu a trecut prin clipe grele, seara trecută, căci a fost victima unui accident în casă. Prezentatoarea de la Prima TV a fost dusă de urgenţă la spital, unde medicii au operat-o.
Ştim cu toţii că cele mai multe accidente se întâmplă acasă! Din nefericire, acesta a fost şi cazul frumoasei prezentatoare tv Andreea Raicu, care a avut nevoie de intervenţia medicilor.
Toată grozăvia s-a întâmplat în jurul orei 22:00. Vedeta tv a fost luată prin surprindere de câinele său, un labrador negru, care a sărit pe uşă în momentul în care Andreea voia să o închidă.
Din păcate, frumoasa brunetă şi-a prins mâna dreaptă, care i-a fost pur şi simplu strivită. Andreea Raicu a avut dureri groaznice, motiv pentru care a fost dusă de urgenţă la spital.
Vedeta nu s-a gândit că problema e foarte complicată, însă surse medicale au declarat pentru Cancan.ro că vedeta a fost operată, noaptea trecută, iar acum urmează un tratament pentru încă două săptămâni.
Din păcate, Andreea Raicu nu mai poate conduce maşina, are nevoie de odihnă şi are interzis la efort. Aceste lucruri sunt o problemă majoră pentru frumoasa brunetă, căci este o femeie activă şi nu suportă să stea degeaba.
Cu siguranţa vedeta va apela la prieteni şi rude pentru a o ajuta.
Noi sperăm ca Andreea să-şi revină cât mai repede!
Larisa Ciută, Ionuţ Chiperi