Andreea Raicu, despre experiența de la yoga: ”Mi s-a părut că…”

Publicat: 27/06/2019 | 18:22

Andreea Raicu a renunțat de ceva vreme la televiziune și s-a dedicate afacerilor. Are și o experiență cu yoga, pe care o practică de cinci ani, dar când s-a apucat pentru prima oară, I s-a părut foarte plictisitoare. Și a renunțat repede. Andreea povestește acum totul.

„Din curiozitate, am încercat să fac yoga în urmă cu 15 ani. Mi s-a părut cea mai plictisitoare treabă ever pe care, bineînțeles că am abandonat-o după 5 minute care au părut enorm de lungi și nici că nu m-a mai bătut gândul să mă reîntorc la ea. Dar cum viață e foarte surprinzătoare m-a pus din nou față în față cu yoga în urmă cu 5 ani, moment în care am văzut-o și simțit-o diferit. M-a făcut să mă conectez la corpul meu, să devin conștientă de ceea ce simt în fiecare moment, mi-a dat spațiu și timp să simt emoțiile netrăite. Zilnic mă ajută să fiu prezentă și să fiu atentă la tot ce se întâmplă în jurul meu. Sunt fericită că am fost deschisă deși prima experiență nu a fost deloc plăcută”, a povestit Andreea Raicu în mediul online.

Pe blogul ei, Andreea Raicu a transmis un mesaj categoric. Ea a explicat că viața de femeie de afaceri nu este așa de ușoară cum pare.

„Trecerea de la prezentator tv la antreprenor nu a fost ușoară. Această schimbare, ca oricare altă, a venit cu foarte multe la pachet: frică de necunoscut, teamă că nu voi putea face față, puncte sensibile, concepte și tehnici pe care nu numai că nu le mai abordasem, dar de care nici măcar nu auzisem, foarte puțin timp liber și foarte multe responsabilități… Mai cred însă că în societatea în care trăim, indiferent câtă încredrere ai avea în tine, vor fi bărbați și, poate cel mai trist, femei care te vor judeca, te vor pune la zid și vor spune vrute și nevrute despre ține, vor face comentarii legate de felul în care ai ajuns într-o poziție sau alta, vor presupune că cineva face lucrurile în locul tău. De ce? Pentru că se știe… o femeie frumoasă nu ajunge sus decât „ajutată”…

În televiziune, ca prezentator, am avut bucuria ca cele mai multe proiecte în care am fost implicată să fie un succes. În business, nu stau mereu lucrurile așa. Practic, tu ești „televiziunea” care creează multe proiecte, dar nu au cum să iasă toate – ai proiecte care ies și proiecte care nu au un impact atât de mare pe cât ți-ai fi dorit… Acolo nu aveam grijă banilor, pentru că știam că vin regulat, aici lucrurile stau invers, pentru că tu ești cel care trebuie să se asigure că sunt bani suficienți până în ziua de salarii. Ai o responsabilitate fantastică față de oamenii din echipa ta.

Dacă în televiziune poți alege să pleci la finalul unui proiect, fără să te gândești la ce urmează, în antreprenoriat nu poți face asta, pentru că ai o echipă de oameni la care trebuie să te gândești mereu… Și pentru că există astfel de momente în care te simți nesigur, când vine cineva și contestă ce faci, imaginându-și că doar treci jumătate de oră la birou că să-ți faci o poză, te doare.

Te doare pentru că numai tu știi câte nopți nedormite de griji ai în perioadele mai complicate, câte ore de muncă ai în fiecare zi, câte momente în care a trebuit să te motivezi și câte și mai câte, despre care nu vorbești niciodată. Nu spun că ceea ce face un antreprenor e nemaivăzut, doar vă invit, pe cei care dați cu toporul, înainte să o faceți, să vă gândiți cum ar fi să vă pună cineva munca la îndoială și să vă ia peste picior pentru ceva pentru care știți că ați muncit cu toată pasiunea și energia”, a notat fosta vedetă de televiziune pe blogul ei.

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult