Medicii au scos 800 de grame de tumoră din corpul Andreei Marin. Diagnosticul, făcut public chiar de ea
Andreea Marin a trecut prin clipe dificile în urmă cu aproape un an, atunci când a fost suspectă de cancer. Vedeta a vorbit deschis despre drama care i-ar fi putut schimba radical viața.
În Noiembrie 2018 Andreea Marin a trecut prin cea mai grea perioadă din viața sa. În timp ce oamenii o vedeau zâmbind pe rețelele sociale, vedeta se pregătea să treacă printr-o intervenție chirurgicală decisivă. Andreea Marin a fost suspectă de cancer, după ce s-a trezit, din senin, cu o excrescență în zona cervicală.
„Ce m-a convins să mă operez este atenția mea constantă pentru sănătate și dorința de echilibru. Știm foarte bine că fără sănătate nu avem mai nimic. Aveam o problemă și trebuia analizată obiectiv, de un specialist. Am avut norocul să întâlnesc un medic deosebit, de o rară calitate umană. Am căpătat încredere cunoscând mulți pacienți ce au trecut prin mâinile lui și mi-am spus că aici, acasă, vreau să mă operez și eu. Problema mea de sănătate a implicat riscuri, dar Dumnezeu a fost cu mâna pe umărul meu și îi mulțumesc. A existat chiar și riscul extrem de incomod al unui răspuns nefavorabil în urma biopsiei realizate în timpul operației, dar mă bucur nespus că sunt sănătoasă astăzi, recuperarea merge bine, am scăpat de disconfortul de zi cu zi din zona cervicală, am reînceput să merg la antrenamentele de sport și mă simt din ce în ce mai bine”, a povestit Andreea Marin pentru click.ro.
Medicii i-au extirpat Andreei Marin tumora, însă greul nu trecuse. Pentru vedetă, cele două săptămâni în care a așteptat rezultatul analizelor au fost extrem de grele.
„Am trecut printr-o bopsie. Am fost unul dintre pacienţii norocoşi. Am avut doar de extirpat ceva. Alţii nu sunt aşa norocoşi. Eu sunt un om puternic, mă ştiţi doar, dar aşa e, aşteptarea te omoară. E greu de descris în cuvinte ce simţi în acele momente, până vine rezultatul. Mi-au scos doi pumni de celule crescute haotic pe corpul meu. 800 de grame de tumoră. Aveam cocoaşa aceea în spate, care crescuse din senin”, a mai spus Andreea Marin.