Andreea Marin, mesaj emoționant după trecerea în neființă a lui Cristian Țopescu: „Mi-a dat încredere când eram la început de drum!”
România este în doliu, după moartea comentatorului sportiv Cristian Țopescu, care s-a stins din viață la vârsta de 81 de ani, în urma unui sto-cardio respirator. A fost mentorul multora, printre care și al Andreei Marin, care a colaborat cu el în urmă cu mulți ani. Vedeta a scris un mesaj emoționant pe pagina ei de Facebook, după ce a aflat că marele comentator sportiv a murit.
Andreea Marin este îndurerată de moartea lui Cristian Țopescu, cel care i-a fost mentor, atunci când ea se afla la început de drum. Vedeta a postat un mesaj sfâșietor, alături de o fotografie de la ultima lor întâlnire.
„Omul de-a cărui voce m-am îndrăgostit înainte să-i cunosc chipul, atunci cand eram copil. Vocea cu har ce îți spunea o poveste inainte de orice competitie sportiva televizata, doar cateva vorbe si erau de ajuns sa te simti acolo, peste mari și țări, alaturi de sportivii nostri ce luptau pentru inca un titlu. Timbrul acela ce-ti transmitea emoție, dar si informație bine documentata, gandita, semn ca in spatele vocii era un om ce nu facea lucrurile la intamplare, ce-ti acorda respect, pentru ca tu il asculti, ca telespectator. La vremea aceea, nici nu știam ce înseamna cu adevărat televiziunea, nici gând să visez pe atunci ca voi avea șansa să lucrez si sa am eu insami, peste ani, o voce, cu atât mai puțin mi-am putut imagina că primul om de la centru ce-mi va oferi onoarea de a prezenta un format alaturi de el va fi chiar El: Cristian Țopescu.
Mi-a dat încredere cand eram doar la inceput de drum, m-a invatat ce inseamna să te documentezi atent, cu respect pentru tine, pentru meseria ta si pentru cei ce iti ofera din timpul lor sa te priveasca, sa te asculte. Ultima noastra întalnire, surprinsă în fotografie, a fost totodată și ultima îmbrațisare, cu mult drag, a unui om, pe cât de mare și minunat, pe atat de modest. Multumesc, drum bun printre stele!”, a scris Andreea Marin pe Facebook.