Andreea Marin: „M-am aflat de cinci ori pe masa de operatii, cand mi s-a spus ca nu mai pot amana, pentru ca altfel ziua de maine nu va mai exista pentru mine”
Andreea Marin a trecut prin clipe foarte grele, cand a trebuit sa actioneze de urgenta si sa aiba incredere in medici pentru a-si salva viata.
„Am avut si operatii mai usoare, dar si complicate, doua dintre ele efectuate in regim de urgenta. De pilda, imi amintesc de prima sarcina extrauterina – din pacate, am avut doua experiente dureroase de acest gen, dar a doua oara cunosteam deja posibilitatea aceasta – , eram prea tanara, poate si neinformata si nu stiam ca exista o asemenea posibilitate, am ajuns trimisa de o durere abdominala la un doctor. Abia al doilea medic a realizat ce am cu adevarat si ca e o urgenta, intrucat aveam deja un litru de sange in abdomen, am „zburat” spre spital. Traiam parca ceva ireal, nu intelegeam ce mi se intampla, nici nu auzisem vreodata de acest diagnostic, am inteles doar ca daca nu ma supun deciziei medicului in momentul de limita dintre viata si moarte riscam totul”, a declarat Andreea Marin pentru „Gandul”.
„Zana” a avut incredere in medici si s-a operat la spitalele de stat din Romania, dar a avut contact si cu spitalele din Statele Unite, Viena si Istanbul.
„Am cunoscut experiente diverse pe pielea mea, nu ii laud excesiv pe cei care nu o merita, nici nu ma dezic de medicii romani care fac minuni, uneori in conditiile pe care le au la indemana, dar cu siguranta nu sunt de acord cu multe probleme din sistemul nostru medical care pot fi „insanatosite” si voi lupta pentru asta cat voi putea, pentru ca nu vreau sa traiesc cu teama pentru sanatatea copiilor nostri in propria tara si nici nu-mi doresc sa plec in alta parte. Vreau sa schimb ceva aici, unde m-am nascut”, a mai spus Andreea Marin.