Andreea Marin ii da lectii lui Robert Turcescu: „Te asigur ca daca maine te arunci de la etaj vei avea cea mai mare audienta”
Fosta vedeta a TVR-ului nu este deloc de acord cu emisiunile care promoveaza scandalul si nici cu salariile colosale pe care le primesc prezentatorii unor astfel de show-uri. Ba mai mult, Andreea i-a spus moderatorului de la B1 ce ar putea face pentru a avea audienta mare.
„Publicul poate sa iti ceara sa te arunci de la etaj. Te asigur Robert Turcescu ca, daca vei lua decizia ca maine sa te arunci de la etaj, in direct, vei avea cea mai mare audienta, chiar daca ar fi ultima ta emisiune. Am aflat niste salarii ale unor oameni care se ocupa strict cu scandalul de cea mai joasa speta de am ramas uimita. Cum e sa iei mii de euro si sa nu faci nimic, sa mai faci si rau oamenilor?” a povestit Andreea Marin la B1.
Sotia lui Stefan Banica Jr. a spus si faptul ca, odata cu criza financiara, atat ea cat si familia ei au inceput sa gandeasca mai economic.
„Nu o sa vobesc public despre nicio suma pe care o primesc pentru a prezenta vreun eveniment. E lipsa de respect fata de colegii mei. Munca mea imi aduce un venit considerabil, din care traiesc considerabil, fara sa fiu un om care isi permite excese, traiesc civilizat in tara mea si imi permit sa calatoresc. In ultima perioada am inceput sa gandesc mai economic” a mai adaugat fosta Zana a Surprizelor.