Andreea Marin s-a fotografiat fără pic de machiaj, ocazie cu care și-a surprins fanii. A demonstrat, încă o dată dacă mai era nevoie, că arată foarte bine şi complet natural. „Zâna Surprizelor” are 44 de ani, dar nu-și arată deloc vârsta pentru că arată superb și are un ten de invidiat.
”Bunicile mele au înaintat în vârstă frumos, elegant și demn, trăind o viață cu moderație, fără excese și având două obiceiuri sanatoase, respectate cu sfințenie, pentru îngrijirea lor: își țineau tenul curat, nu adormeau fără a folosi un lapte pentru față pentru curățarea porilor. De asemenea, foloseau o cremă simplă pentru hidratare.
La fel și mama. Orice descoperire în domeniu în plus e un bun câștigat. Dar, fără acești doi pași de bază – un demachiant bun și o cremă de hidratare de calitate, mai ales în mediul viciat în care trăim azi – nu poți spune că îi dai tenului tău o șansă reală să înainteze frumos în timp. Asta e lecția moștenită de mine de la femeile dragi din viața mea”, a spus Andreea Marin despre tenul ei.
Andreea Marin s-a născut pe 22 decembrie 1974, în Roman, județul Neamț. Fosta prezentatoare tv a fost căsătorită din 1995 până în 2000 cu Cristian Gheorghiță. În ianuarie 2006, vedeta s-a măritat cu Ștefan Bănică Junior, iar pe 15 decembrie 2007 a născut-o pe Ana Violeta, primul lor copil. După 7 ani de căsnicie, cuplul și-a anunțat divorțul printr-un mesaj postat pe Facebook.
Pe 19 decembrie 2013, Andreea Marin s-a căsătorit civil cu Tuncay Öztürk, un fizioterapeut turc. După doi ani și nouă luni, mai exact pe 27 octombrie 2016, Andreea Marin a anunțat că divorțează de Tuncay Ozturk pe aceeași rețea de socializare, așa cum a procedat și la despărțirea de Ștefan Bănică Jr.