Andreea Marin, dezvăluiri despre mariajul cu Ștefan Bănică. Care au fost, de fapt, motivele pentru care s-a căsătorit cu el
Andreea Marin a intrat în casele oamenilor încă de la 19 ani, când a început să lucreze ca moderator la TVR Iași, iar succesul l-a cunoscut în momentul în care a început să prezinte emisiunea „Surprize, surprize”. Acesta este și motivul pentru care vedeta afirmă că mariajul ei cu Ștefan Bănică Jr. a fost clădit pe iubire, nu pe dorința ei de afirmare, așa cum o acuză unele persoane.
Cariera Andreei Marin este una impresionantă și încă de la primul contact cu televiziunea, la 19 ani, totul a avut o continuitate. Au fost proiecte de succes, emisiuni care au dus-o pe cele mai înalte culmi ale succesului, evenimente pe care le-a prezentat și campanii pe care a simțit să le facă. De ce amintim de toate aceste lucruri? Ei bine, de-a lungul timpului au existat persoane care au afirmat că Andreea Marin s-a căsătorit, de fapt, cu Ștefan Bănică Jr. pentru a căpăta faimă. Lucrurile nu au stat deloc așa, iar vedeta a ținut să facă câteva precizări.
„Eu nu m-am înrudit cu un om pentru că era cunoscut. Eram extrem de cunoscută și eu, pentru mine asta nu avea vreo relevanță! Nu exista nicio atracție pentru mine față de faptul că un om e cunoscut sau nu. Deloc!’, a declarat Andreea Marin la Mădălin Ionescu Show’.
Andreea Marin, declarații despre presupusele violențe
Șapte ani au fost căsătoriți Andreea Marin și Ștefan Bănică Jr., iar din dragostea lor s-a născut fiica lor, Violeta. Motivul despărțirii nu a fost niciodată concret și au existat de-a lungul timpului speculații referitoare la infidelitatea artistului sau chiar la violențele la care ar fi fost supusă Andreea Marin. Prezentatoarea Tv s-a ținut departe de aceste subiecte și a susținut mereu că pentru ea, Ștefan Bănică este tatăl fetiței sale, iar asta cântărește cel mai mult.
„N-o să intru într-o astfel de discuție, pentru mine el este doar tatăl copilului meu și atât. Este singura calitate care mai contează astăzi pentru mine’, a declarat Andreea Marin.
Sursă foto: instagram.com