Andreea Marin a trecut, recent, printr-o schimbare. Vedeta a declarat război kilogramelor în plus și a trecut la dietă. A urmat sfaturile nutriționistului și a reușit să dea jos 7 kilograme. Pentru rezultatele obținute, aceasta a renunțat la unele obiceiuri culinare, însă, există câteva alimente de care nu se poate despărți. Vedeta a vorbit despre dieta pe care a urmat-o și cum a reușit să înfrângă kilogramele în plus.
Andreea Marin este cât se poate de mândră de faptul că în ultima perioadă a reușit să câștige lupta cu kilogramele în plus. Aceasta s-a ambiționat și nu avea cum să piardă. Vedeta a declarat că dieta pe care a ținut-o nu a fost una grea, însă, a scos din alimentație anumite produse care îi încântau papilele gustative.
Mai exact, Andreea Marin a renunțat la dulciuri, dar, și la pâine. Pe cea din urmă a înlocuit-o cu brânza. Vedeta este o fană declarat a cașului și spune că este un înlocuitor cât se poate de bun pentru pâine.
„Pot renunța la orice, nu există nu se poate. Dar nu aș vrea să renunț la brânză, un caș bun ține loc și de pâine și e pentru mine în capul listei preferințelor. Nu există nu se poate! M-am lăsat de dulciuri acum o lună şi jumătate şi am pierdut șapte kilograme.
Şi să ştii că, dacă ţi s-ar spune într-o zi, de către un medic – Doamne ferește, nu ne dorim asta – că ai o problemă de sănătate şi că rezultatul va fi bun doar dacă te laşi de dulciuri, imediat ai putea. Deci nu există nu se poate, există nu am destulă voință să fac asta. E o mare diferență. Eu, când îmi pun în minte ceva, de a doua zi sau chiar din momentul ăla nu amân lucrurile, schimb totul. Sunt foarte hotărâtă. Cred că asta mă ajută în viață, sunt foarte determinată atunci când mă convinge necesitatea unui fapt”, a declarat Andreea Marin.
(CITEȘTE ȘI: ANDREEA MARIN SE PREGĂTEȘTE PENTRU UN MEGA PROIECT. CU SIGURANȚĂ NIMENI NU SE AȘTEPTA LA ASTA!)
Înainte de a începe dieta, Andreea Marin a făcut o vizită la nutriționist. Specialistul i-a sugerat un regim alimentar cu 5 mese pe zi. Mai exact, Andreea Marin nu se abține de la multe, însă, mănâncă echilibrat. Vedeta evită prăjelile și mâncarea de timp fast food, nu se atinge de sucuri, iar ultima masă nu trebuie să depășească ora 19.00. De asemenea, Andreea Marin a adăugat în programul ei și mișcarea fizică.
„Cinci mese pe zi, fără prăjeli, sosuri, fast food – mă feresc de ele ca de ciumă – ultima masă la 7 seara. Carbohidrați, pâine, orez, paste făinoase, doar până la ora 14:00. Fructe și legume proaspete în fiecare zi, dar la distanță de mese. Atenție, fructe și legume fără hormoni, fără toxine! Încercați să alegeți ceea ce vine de la țară și nu e tratat chimic.
Doi litri de apă pe zi. Paharul cu apă pe birou a înlocuit covrigeii și alunele. Sare cât mai puțină, zahăr deloc, e bună și mierea, nu prea des. Gimnastica de dimineață, 6 zile pe săptămână. Eu m-am convins că nu se moare din asta. Recunosc, m-am zvârcolit destul înainte să încep”, a declarat Andreea Marin, potrivit spectacola.ro.
(VEZI ȘI: ANDREEA MARIN A FĂCUT ANUNȚUL DUPĂ 5 ANI DE RELAȚIE CU ADRIAN BRÎNCOVEANU: „NU AM REGRETE”)