Andreea Marin așa cum nu ai mai văzut-o niciodată. Cum s-a fotografiat vedeta
Andreea Marin a fost plecată într-o binemeritată vacanță în insula Capri. Spre surprinderea fanilor săi, care nu au văzut-o pe fosta prezentatoare TV în astfel de ipostaze, vedeta a publicat câteva fotografii în costum de baie pe rețelele de socializare.
Cu decolteul la vedere, Andreea Marin a reușit să strângă în foarte puțin timp multe aprecieri din partea fanilor.
„Tot frumoasă ai rămas nu îmbătrânești, nu?”/ „Ești pur și simplu superbă!❤”/ „Stil și rafinament!” au fost câteva dintre mesajele de apreciere ale fanilor.
Și totuși, în marea de complimente primite de ”Zână”, s-au strecurat și câteva critici, evident din partea femeilor.
„Cred că un pic cam mult se vede în pozele astea, nu este o ședință foto profesionala în costum de baie, de aceea consider ca-s un pic cam forțate!”, a notat o fană a Andreei Marin.
Andreea Marin a spus ce dietă folosește ca să aibă un trup de zeiță la 44 de ani
Chiar dacă în prezent, Andreea Marin nu este implicată în niciun proiect de televiziune, ea lucrează la unele de suflet și are o viață foarte agitată. Totuși, vedeta reușește să țină în echilibru cariera și viața personală, acordând timp prețios nu doar fiicei pe care o are cu Ștefan Bănică, dar și propriei persoane. Astfel, la un interval de câteva luni, ea mânâncă raw vegan timp de o săptămână.
“Eu cred că felul în care arătăm are legătură și cu felul în care ne simțim în interior. E un moment bun din viață, un moment de echilibru. Sunt genul de om optimist care se bucură de ceea ce trăiește. (…). În ultima săptămână, am avut un regim raw vegan, asta pentru că aleg o dată la câteva luni, să fac asta din respect pentru corpul meu. Pentru sănătate, pur și simplu. Nu fac asta în mod normal, permanent, pentru că îmi place carnea. Am grijă ca ea să ocupe cam 20% din dieta mea. Moderația este foarte importantă. Cred că e cuvântul de ordine, iar asta mă ține într-o formă destul de bună la 44 de ani”, a mărturisit fosta prezentatoare TV pentru revista VIVA!.