Andreea Marin a fost și rămâne unul dintre cele mai iubite personaje din showbizul românesc. De-a lungul timpului, vedeta a demonstrat că este mereu pregătită pentru lucruri noi în viața ei și nu s-a dat în lături nici atunci când a venit vorba de provocări.
Nu a fost cea mai norocoasă în dragoste în căsnicia cu Ștefan Bănică, însă acum se pare că toate planetele s-au aliniat pentru ea!
Andreea Marin trăiește o frumoasă poveste de iubire alături de Adrian Brâncoveanu, consulul României în Libia, în vârstă de 32 de ani.
Acesta se înțelege de minune cu fiica vedetei, Violeta, rezultată în urma mariajului cu Ștefan Bănică, ceea ce este de apreciat, dar și mai de apreciat este faptul că, la cei 45 de ani ai săi, Andreea Marin se gândește cu mare bucurie la posibilitatea de a deveni mămică pentru a doua oară. Mai mult, Andreea Marin vrea să mai aducă un copil pe lume tot pe cale naturală.
„Îmi mai doresc un copil, dar și Dumnezeu trebuie să fie cu mâna pe umărul meu. Da, mi-aș dori, sunt deschisă. Nu am ajuns să renunț la dorința de a mai avea un copil pe care să îl fac pe cale naturală”, a declarat, pentru Libertatea, Andreea Marin. În trecut, Andreea Marin a adoptat la distanță o fețiță din Niger și un băiat din China, pe care îi sprijină financiar.
În privința carierei, Andreea Marin vrea doar să fie sănătoasă, pentru a-și putea duce la bun sfârșit toate planurile.
„Să fie la fel de bine cum a fost anul trecut. Nu a fost un an ușor, a fost foarte mult de muncă, dar până la urmă să ne bucurăm când avem sănătatea de partea noastră și când suntem în stare să împlinim ceea ce visăm, chiar dacă efortul uneori te face să îți spui: „Îmi doresc doar să dorm!”, eu și în 2020 îmi doresc la fel de multă muncă și cu rezultate”, a mai declarat vedeta.