Andreea Mantea este noua prezentatoare a show-ului “Casa iubirii”, de la Kanal D. Emisiunea va avea premiera pe 4 aprilie, la ora 10:00, iar show-ul își propune să îi susțină pe tinerii îndrăgostiți să își găsească jumătatea, însă pe gazda Andreea Mantea cine o mai susține? Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru CANCAN.RO, vedeta a clarificat zvonurile conform cărora ar fi singură: le confirmă și explică de ce i-a dat papucii bărbatului despre care se spunea că ar duce-o pe culmile fericirii.
Andreea Mantea a moderat mai multe proiecte televizate, pe teme matrimoniale, dar, când vine vorba de propriile relații, vedeta susține că a găsit cheia succesului, doar că fără aplicabilitate vizibilă. Este singură, echilibrată, se bucură de relația cu propriul copil și se axează pe muncă.
Tot la muncă l-ar fi găsit Andreea Mantea și pe bărbatul pe care l-a ținut departe de ochii curioșilor. După relația pornită alături de Cristian Mitrea, din care a rezultat și un băiețel, prezentatoarea de la Kanal D nu s-a mai afișat cu niciun mascul. Tot câștigătorul inimii “Burlăciței” a fost și cel care a dezvăluit identitatea bărbatului din viața Andreei Mantea.
Luptătorul afirma, la vremea respectivă, că s-a și întâlnit cu Valeriu Floricel, dar că nu au schimbat prea multe cuvinte. Acum, Andreea Mantea se declară din nou liberă, după ce a renunțat la partenerul pe care îl declară toxic.
“Ultimul lucru toxic din viața mea, pe care l-am eliminat, avea ochi, respira, era OK. Avea și două mâini, și două picioare. Dar nu mai puteam, era toxic!”, indiciu că, acum, singurul aspect al vieții pe care se concentrează este programul infernal de la filmările pentru “Casa iubirii”.
(CITEȘTE ȘI: ANDREEA MANTEA, IMPLICATĂ ÎNTR-UN NOU PROIECT LA TV: „VOM RESCRIE MODALITATEA DE A FACE REALITY SHOW”)
Andreea Mantea își susține opțiunile amoroase din trecut cu argumentul că femeile, adesea dornice de adrenalină, prioritizează o relație toxică atunci când simt nevoia de aventură. Cel mai important, afirmă bruneta, este să extragi învățăminte din trecut, care să ajute la rezolvarea unor eventuale conflicte viitoare: “Care este problema, extragem, intrăm în tot haosul și căutăm exact, de ce am țipat, de ce simt ce simt, de ce îmi vine să plâng, care e motivul real, de unde a plecat totul și mă duc și caut acolo!”
Vedeta de la Kanal are un punct de vedere bine conturat, referitor la idilele cu iz mistuitor, pe care le cataloghează drept experiențe de scurtă durată.
“Aia e o experiență, nu o poți numi relație sau căsnicie, sau ceva frumos. Orice femeie are nevoie de o relație toxică la un moment dat, dacă e o femeie căreia îi place să simtă adrenalina, dar e o perioadă, după care zice gata!”, ne-a declarat în exclusivitate Andreea Mantea.
(CITEȘTE ȘI: CINE O FURĂ PE ANDREEA MANTEA? PREZENTATOAREA DE LA KANAL D A RĂBUFNIT: „E RUȘINOS ȘI FĂRĂ BUN-SIMȚ”)
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.
Sursă foto: Instagram.com