Andreea Mantea împărtășește cu telespectatorii ultime noutăți din viața sa, în cadrul reality show-ului în care este protagonista principală. Vedeta îi poartă pe cei din fața micilor ecrane cu ea și împărtășește un moment delicat.
În viitoarea ediție a emisiunii „ Trăiri alături de Andreea Mantea”, bruneta se va afla în fața unui moment delicat. Având în vedere interacțiunile pe care le-a avut în ultima perioadă și prevăzătoare din fire, Andreea Mantea își va face testul COVID. Cu sufletul la gură va aștepta rezultatul, dar între timp va face haz de necaz.
Vedeta nu se lasă demoralizată ușor, iar pentru a risipi emoțiile până la aflarea rezultatului, va detensiona atmosfera și le va da emoții telespectatorilor. Vedeta s-a amuzat copios și a încercat să risipească gândurile apăsătoare. (CITEȘTE ȘI: ANDREEA MANTEA, CU SUFLETUL FRÂNT DUPĂ CE FIUL EI I-A FĂCUT O MĂRTURISIRE ÎN TIMP CE PLÂNGEA: “SUNĂ-L PE PREȘEDINTE ȘI SPUNE-I SĂ-L ADUCĂ PE STINKY” | FOTO)
„Dacă ai două linii, înseamnă că sunt gravidă…”, a spus Andrea Mantea, cu zâmbetul pe buze, potrivit WOWbiz.ro
Deși mulți și-ar dori să o vadă pe Andreea Mantea din nou însărcinată, vedeta nu are în plan, cele puțin pentru moment, să îi ofere un frățior sau o surioară micuțului David.
Andreea Mantea a reușit să combine cu succes viața de mămică și pe cea de vedetă. Deși a fost implicată în multe proiecte de televiziune, vedeta a avut grijă mereu să fie alături de fiul său și să îi acorde atenție. Însă acest lucru nu a fost prea ușor și a cerut unele sacrificii atât din partea ei, cât și din partea micuțului David. (VEZI ȘI: ANDREEA MANTEA A CONFIRMAT. VEDETA ÎȘI DOREȘTE SĂ FIE MAMĂ DE FETIȚĂ: „O SĂ-I LAS CERCEII MEI”)
„Avea câteva lunișoare și nu m-am gândit niciodată la el că poate suferi. M-am gândit că poate sufăr doar eu. Și aveam deplasările alea prin țară și decât să mă gândesc că sufăr eu de dorul lui, mai bine preferam să zic că suferă el, să fie transportat de colo colo. Și tot timpul l-am luat după mine. El a fost lipit de mine de mine, doar că în spatele camerelor.
El știa deja și cu limita de cadru. Știa până unde nu are voie. Iar acum de când a auzit că are voie în fața camerei se duce și le explică: veniți să vă arăt, aici este jucăria mea. Și se uită așa la cameră și îți dai seama, e copil, e extrem de obositor”,a mărturisit Andreea Mantea, în cadrul emisiunii „Invitatul de 12”.