Andreea Liptak, fosta prezentatoare de la PRO TV, a dezvăluit detalii neștiute din viața sa personală. După ce a părăsit lumea televiziunii în 2012, ea a fost invitată recent în cadrul podcastului „Altceva cu Adrian Artene”, unde a împărtășit detalii inedite despre relația cu partenerul său.
Andreea Liptak, fostă vedetă de la PRO TV, a fost invitatul podcastului „Altceva cu Adrian Artene”, unde a dezvăluit aspecte surprinzătoare din viața sa. După o perioadă de strălucire pe micul ecran, jurnalista a decis să facă o schimbare majoră și să se dedice unei alte cariere și familiei. Astfel, fosta prezentatoare se focusează acum pe domenii precum nutriția de precizie, somn, recuperare și gestionarea stresului, devenind coach în aceste domenii.
Răzvan Spiridon, partenerul de viață al Andreei Liptak, a decis la aceea vreme să o surprindă pe aceasta și i-a trimis un e-mail. Gestul său galant și politicos a impresionat-o profund. Deși nu a ales să o sune, decizia lui de a-i scrie a fost plină de eleganță. Ea se afla în mijlocul unei sesiuni la a doua facultate și studiase intens pentru un examen de engleză, dar cu toate acestea, a fost surprinsă sa vadă mesajul de la Răzvan Spiridon.
„Deci, a fost totul în beneficiul meu. În clipa în care ne-am reîntâlnit, pentru că lucra deja pentru alt trust, mi-a scris un e-mail, e un gentleman, un pedant, extraordinar, extrem de politicos, nu a îndrăznit să mă sune. Doamne, Răzvan Spiridon îmi scrie. Ne-am văzut, sigur, eram într-o sesiune, la a doua facultate, pe care am făcut-o și chiar învățasem foarte mult în ziua aceea, aveam un examen la engleză și simțeam nevoia să mă deconectez.
Îl respectam foarte mult, pentru mine ei au fost ca niște zei, nici nu îndrăzneam să discut cu ei. Când l-am văzut prima oară pe Răzvan și am văzut cât de înalt este, atletic, eu mi l-am imaginat cu totul altfel și o prezență foarte puternică.
Când stăteam de vorbă cu el, mi-a spus că m-a plăcut din prima, dar nu mi-a dat niciun semnal niciodată, dar când stăteam de vorbă cu el, la un suc, nici nu mai știu ce am comandat, eu pe măsură ce spunea câte o propoziție mă îndrăgosteam de el. Nu am avut ochi pentru nimeni, de fapt, eram concentrată pe integrarea mea în București”, a spus Andreea Liptak în cadrul podcastului „Altceva cu Adrian Artene”.
Fosta prezentatoare TV a dezvăluit că nu l-a remarcat niciodată pe omul care avea să îi devină partener pentru mai bine de 20 de ani. Cei doi au împreună o fiică, iar vedeta a mărturisit în cadrul podcastului că a trecut și prin momente dificile cu Radu Spiridion, în decursul relației lor.
„Am stat 24 de ore la muncă, la un moment dat. Stăteam în fața acestui om, dar nu l-am remarcat niciodată. De atunci, practic, suntem împreună. Niciodată nu știu câți ani avem împreună. Fiica mea cea mare are 22 de ani. Nu mai știu câți ani avem împreună…”, a povestit Andreea Liptak la podcastul ALTCEVA.
Cu o vastă experiență de aproape 15 ani în comunicare și media, Andreea Liptak Spiridon este co-fondatoare a Societății de Științe în Nutriție, o organizație non-profit ce adună experți de seamă în nutriție. La Center for Life România, Andreea dezvoltă programe de educație și coaching pentru mediul corporate, fiind un speaker apreciat la evenimente ale marilor companii din România. Tematica prelegerilor ei se axează pe strategii personalizate pentru longevitate, incluzând informații științifice actualizate și sfaturi practice.
ABONEAZĂ-TE la canalul de Youtube „Altceva cu Adrian Artene”, pornește notificările, pentru că în fiecare sâmbătă de la ora 19:00, ai ocazia să descoperi în PREMIERĂ, ALTCEVA, un podcast care-ți antrenează mintea și-ți hrănește sufletului.
Conținutul „Altceva cu Adrian Artene” poate fi urmărit și pe conturile de Facebook, Instagram, Tik Tok, dar și pe grupul de WhatsApp.