Cabral şi Andreea Ibacka trăiesc o frumoasă poveste de dragoste de mai bine de 14 ani. Au o relaţie extrem de frumoasă şi chiar dacă la început au trecut şi prin momente mai puţin plăcute, au reuşit împreună să le depăşească. Recent, carismaticul prezentator de la ProTV a dezvăluit cum au reacţionat părinţii soţiei sale, atunci când l-au văzut pentru prima dată.
Fanii celor doi au fost întotdeauna curioşi să afle mai multe detalii despre viaţa lor privată. Una dintre curiozităţile acestora a fost legată de întâlnirea lui Cabral cu socrii săi. Mai exact, oamenii au vrut să afle cum a decurs prima lor discuţie şi cum au reacţionat părinţii blondinei când l-au văzut.
Cabral le-a satisfăcut celor care îl urmăresc această curiozitate şi a povestit în cadrul unui interviu ce s-a întâmplat la acel moment.
„Dragoste. La prima vedere. Clar. După șase luni de vedere, că acritura nu voia să iasă în oraș cu mine. Până la urmă, a ieșit la o cafea. Și șarmul meu incredibil, prezența mea enigmatică, tenul meu luminos… toate acestea au făcut-o să nu-și mai dorească să plece. 14 ani. Sau cam așa ceva…”, a declarat Cabral, pentru Viva.
Potrivit spuselor prezentatorului TV, se pare că părinții blondinei și-ar fi făcut cruce cu limba la prima apariție a acestuia. Însă au sperat totodată că Andreea știe ce face, iar acum, celebrul om de televiziune spune că este preferatul socrului său.
Viața Andreei și a lui Cabral s-a schimbat radical de când au devenit părinți. Fiica celor doi a venit pe lume în urmă cu 4 ani și puțin, iar de atunci nu mai împart același pat.
Când vine momentul să se bage la culcare, Andreea a stabilit niște reguli pe care soțul ei trebuie să le respecte.
„Noi nu mai dormim în aceeași cameră de 4 ani și atunci când dormeam, că așa am făcut copiii, am eu o regulă de aur, fiecare pe așternutul lui, parte în parte frățeste. E mai greu, dar suntem mult mai relaxați cu copilul, că e a doua oară.
Mă bucur mult de bebelușeală, nu mă enervez niciodată. Eu sunt poziția ghiocelului, iar când cocoșul cântă… El e cocoșul, Cabral, zic să mă pun bine cu el, că poate schimbă yala”, a spus Andreea Ibacka la PRO TV.