Andreea Ibacka, în vârstă de 36 de ani, este o mamă împlinită şi o soţie fericită. Pe pagina sa de Instagram, acolo unde obişnuieşte să împărtăşească cu fanii săi diferite lucruri din viaţa sa, actriţa le-a povestit acestora câteva lucruri mai puţin ştiute despre trecut.
Andreea Ibacka a fost întotdeauna atentă cu felul în care arată și cum se prezintă în fața celor care o apreciază. Astfel, vedeta a recunoscut faptul că a existat o perioadă în adolescența sa când era de-a dreptul dependentă de machiaj.
„Când eram puștoaică nu concepeam să ies din casă fără un strop machiaj. Fructul oprit era tare ispititor (părinții mei mă urmăresc în social media, dar mi-am făcut curaj să vă spun… uneori mă machiam pe furiș, așa tocilară crazy eram ?).
Însă de vreo câțiva ani încoace mi-am făcut și mai mult curaj – zic eu cu mintea de apoi – și m-am prezentat fără «mască» dimineața în fața lui iubi, la muncă, la întâlniri importante, ba chiar și la discotecă ori la festival, fără să simt vreun disconfort. Cu o agendă mega încărcată, am scurtat timpul petrecut în fața oglinzii încă din primul val. Și, totuși, îmi place ca din când în când să mă văd așa. Cât despre rujul roșu, mi-e clar că-mi zăpăcește gândurile și mă transformă în personaj. ??”, a scris Andreea Ibacka pe pagina ei de Instagram.
Mai mult decât atât, în urmă cu câteva săptămâni, blondina şi-a deschis sufletul şi a povestit pe reţelele de socializare lucruri neștiute din viața ei. Mai exact, actriţa a mărturisit că, în urmă cu trei ani de zile, a fost la un pas de a o naşte pe fetiţa sa prematur.
Totul s-a întâmplat în timp ce vedeta se afla într-o vacanță în Malta. Vedeta a ajuns pe mâinile medicilor, iar după un consult a aflat că urmează să nască.
„N-am povestit asta atunci, însă în 2018 am fost la un pas de a naște prematur. Aveam 27 de săptămâni de sarcină, un copilaș de aproximativ 1 kg în burtică și eram în ”vacanță” în Malta.
Timp de câteva zile am avut contracții aproape fără pauză. Dese, regulate, așa cum nu ți-ai dori să apară înainte de termen. Iar pe insulă am descoperit un sistem sanitar complet nepregătit, trăind tot timpul cu senzația că aplicația mea de sarcină îmi oferă mai multe informații prețioase decât personalul de gardă cu care am interacționat la „cel mai bun spital privat de-al lor. Am detaliat deja pe stories, însă rezumând… m-au anunțat că urma să nasc în noaptea respectivă și apoi m-au trimis înapoi la hotel, pentru a nu se complica cu o turistă cu probleme de sarcină. Pe ieșire „m-au liniștit”, în schimb, spunându-mi că „sunt șanse ca bebelușul să supraviețuiască”, le-a dezvăluit Andreea Ibacka fanilor.
Sursă foto: Instagram