Andreea Ibacka, dezvăluiri inedite din căsnicia cu Cabral. Ce diferență de vârstă există între cei doi

Publicat: 13/02/2023 | 21:48

Blondă, cu o siluetă demnă de invidiat, ochi fermecători…ai zice că e tot ce are nevoie pentru a fi celebră, însă Andreea Ibacka mai are o calitate specială, și anume, umorul. Cu siguranță în afară de calitățile fizice, actrița l-a cucerit pe Cabral cu stilul ei carismatic și talentul de a te face să zâmbești.

Deși este o diferență de vârstă de 8 ani între cei doi, acest lucru nu i-a împiedicat să se iubească și să își construiască împreună o familie. Mai mult, actrița și prezentatorul Tv se iubesc la fel ca la început.

Cum gestionează Andreea Ibacka diferența de vârstă dintre ea și Cabral

Recent, în cadrul unui interviu, Andreea Ibacka a dat detalii din culisele relației cu Cabral. Actrița a explicat cum gestionează diferența de vârstă dintre ea și soțul ei și nu a uitat să mărturisească totul într-o notă amuzantă.

„Diferența nu-i nici mare, nici mică. Deși, după anul fabricației, am fi putut să ne cunoaștem chiar la ședințele cu părinții. Acolo unde participam în calități diferite, vreau să spun. Lumea e atât de mică, încât eu am fost colegă de generală cu Artemis, sora lui Cabral.

Da, există momente în care simțim diferit tocmai prin prisma etapei pe care o traversăm. Eu i-am înțeles criza vârstei mijlocii (să nu-i spuneți că a pățit el așa ceva!), el a mers pe mâna mea când a venit vorba despre decizia extinderii familiei, despre timing-ul ideal (mă scuzați, nu mi-a ieșit nicio formulare mai puțin pompoasă)”, a mărturisit Andreea Ibacka pentru Viva.ro

CITEȘTE ȘI: ANDREEA IBACKA A FĂCUT DEZVĂLUIREA! CU CE SE OCUPĂ ACUM CABRAL, DUPĂ CE A RENUNȚAT LA TELEVIZIUNE

Andreea Ibacka susține că uneori ea și soțul ei simt lucrurile diferit, din cauza diferenței de vârstă (Foto: Facebook)

VEZI ȘI: NICI APROPIAȚII NU AU RECUNOSCUT-O! CUM ARĂTA ANDREEA IBACKA PE VREMEA CÂND JUCA ÎN TELENOVELE

Cum a fost Andreea Ibacka cucerită de Cabral

Actrița a povestit că prima dată s-a împrietenit cu prezentatorul și că nu i-a intrat in grații de la început. Ulterior, cei doi au început să petreacă timpul împreună și…brusc, au început să simtă că sunt făcuți unul pentru celălalt.

„Acum, că mă iei la bani mărunți, nici eu nu-mi dau seama care a fost momentul nostru zero. Ne-am împrietenit, am început să ieșim, ne-am vorbit la pertu… și apoi s-a rupt filmul. E clar, mi-a făcut magie neagră! Ăăă, „de culoare am vrut să zic”, a mai povestit Andreea Ibacka pentru sursa citată.