Andreea Ibacka a născut în urmă cu puțin timp. Cabral, tătic pentru a treia oară: ”Gata. Totul bine”

Publicat: 05/10/2021 | 19:38

Este fericire mare în familia lui Cabral și a Andreei Ibacka! Prezentatorul de televiziune a devenit tătic pentru a treia oară.

Andreea Ibacka a adus pe lume un băiețel în urmă cu puțin timp. Pe rețelele de socializare, prezentatorul de televiziune a notat un mesaj prin care le spune urmăritorilor săi că soția lui, Andreea Ibacka, a născut un băiețel și amândoi sunt bine. Bărbatul este în acest moment acasă, alături de micuța Namiko. În această dimineață, soția prezentatorului TV intrase în travaliu și au plecat împreună spre maternitate.

”Gata. Totul bine. E băiat și e bine.
Andreea Ibacka e bine și ea.
Eu sunt acasă cu Namiko.
Și vă mulțumesc din inima meu pentru toate urările pe care le-ați aruncat către noi azi. Și pe care vi le întorc cu drag.
P.S. E a treia oară. Și tot leșinat și plâns, plin de muci și vălelei sunt…”, este mesajul scris de Cabral pe rețelele de socializare în urmă cu puțin timp.

sursa FOTO: Instagram

Andreea Ibaka, a doua sarcină

Recent, Andreea Ibacka mărturisea că este nerăbdătoare să aducă pe lume cel de-al doilea copil. În ultimul timp, vedeta a avut câteva probleme cu sarcina, însă se bucură din plin de ultimele clipe de graviduță.

„Aceasta sunt eu, emoționată, cu câteva zile înainte de nașterea celui de-al doilea copil. Și recunosc, sunt momente în care mă deplasez ca elefănțelul Dumbo, altele în care încă mă minunez atunci când îmi văd reflexia măricică în oglindă și destule nopți în care respir greu cu așa burtică. Însă miracolul pe care îl trăiesc este dincolo de toate greutățile, iar burtica aceasta de care îmi va fi dor în curând îmi oferă atâta bucurie. Ba chiar sunt momente în care mă simt mai frumușică cu rotunjimile actuale.”, a scris Andreea Ibacka pe Instagram, în urmă cu doar câteva zile.

Sursă foto: arhivă CANCAN, captură video Youtube